Aparatul dentar este o parte importantă a tratamentului ortodontic și este esențial să se mențină integritatea acestuia, astfel încât tratamentul să aibă succes, mai ales într-o perioadă scurta de timp. Haideți să aruncăm o privire asupra câtorva dintre obiceiurile care pot deteriora aparatele dentare!
Consumul în exces de dulciuri și zahăr
Știm cu toții că prichindeii sunt mari consumatori de dulciuri, bomboane și acadele. Din nefericire, atunci când micuții sunt supuși unui tratament ortodontic cu aparat dentar, acest comportament trebuie controlat sau chiar oprit. Rosul dulciurilor sau pocnirea acadelelor în dinți poate cauza desprinderea aparatului dentar sau chiar deteriorarea ireparabilă a acestuia.
Rosul de obiecte sau al unghiilor
Mulți tineri sunt afectați de această practică. Este real că acest comportament este răspândit în rândul copiilor mici și al adolescenților și poate părea lipsit de importanță, dar adevarul este că acest obicei poate afecta atât dinții, gingiile cât și integritatea aparatului dentar.
Rosul de unghii sau produse nealimentare, poate duce la sensibilizarea smalțului dentar sau chiar la fracturi dentare, în timp ce la nivelul gingiilor poate produce sensibilitate și retracție gingivală. În cazul aparatului dentar, rosul obiectelor poate îndoi brackeții, astfel încât este mai probabil ca tratamentul să eșueze în cele din urmă.
Scrâșnitul dinților
Acest obicei ar putea fi primul indiciu al bruxismului, care constă în scrâșnirea dinților involuntar în somn sau momente de stres. Această activitate trebuie întreruptă cât mai curând posibil, deoarece afectează atât dinții naturali, cât și aparatul dentar. Dinții se pot sparge sau se pot crăpa din cauza acestei afecțiuni.
Suptul de deget
Suptul de deget practicat de către copii în perioada creșterii, poate conduce la apariția unui spațiu nefiziologic între dinți, spațiu care pe lângă aspectul inestetic, poate determina probleme fonetice, mai ales în cazul pronunției consoanei „S”.
Dacă spațiul deja există și este aplicat aparatul dentar, practicatul în continuare al acestui obicei va încetinii sau chiar stopa procesul de îndreptare.
Igiena orală defectuasă
Copiii au nevoie de educație și supraveghere în domeniul igienei dentare de la o vârstă fragedă. Aceștia ar trebui să fie instruiți să se spele pe dinți de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, sau dupa fiecare masă atunci când poartă aparat dentar. Acest lucru este necesar pentru a nu rămâne resturile alimentare, creându-se astfel tartru și carii.
Vă așteptăm împreuna cu cei mici în clinica Dr. Katta din Craiova pentru și mai multe sfaturi necesare unuei dezvoltări normale și perfecte a danturii copilului dvs. Nu amanați singurul tratament care le poate reda o copilărie fericită!
Contact
Strada Dezrobirii, nr. 141, bl. G19, ap. 1, Craiova
0766 482 049
www.drkatta.ro