Destinațiile de vacanță variază în principiu în funcție de interesele fiecărui călător, dar și de buget. Unii preferă să aibă mai multe concedii într-un an și să viziteze cât mai multe țări, în timp ce alții preferă să meargă o singură dată în vacanță și să traverseze întregul glob în căutarea unei destinații exotice. 

Iată care sunt țările care nu își pierd din atractivitate și popularitate și pe care românii le includ în lista cu destinații perfecte pentru concediu

Italia – patrimoniu istoric impresionant, artă și gastronomie

Italia rămâne pe primul loc în topul locurilor în care românii își petrec concediile. Unii merg pentru paste, gelato și vin, alții merg pentru monumente istorice și arhitectură. Artiștii își caută inspirația în patria lui Da Vinci, Dante Alighieri sau Giuseppe Verdi, în timp ce exploratorii se bucură de diversitatea geografică – în Italia găsești atât plajă, cât și munte, orașe spectaculoase, dar și sate tradiționale, autentice. Așa că dacă ai și tu pe listă Roma, Veneția sau Milano, însă nu ai un buget foarte mare, poți verifica ofertele de city break-uri de pe veltravel.ro, de unde poți alege cea mai bună opțiune în funcție de preferințele proprii.

Spania – plaje spectaculoase și viață de noapte

Spania este o țară animată, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care românii preferă să își petreacă aici concediul. Plajele cu nisip fin, zonele montane, orașele istorice și mâncarea delicioasă sunt alte motive pentru care ar trebui să îți planifici și tu un city break într-unul din orașele Spaniei. Dacă vrei o vacanță liniștită, departe de aglomerația din Barcelona, Madrid, Valencia sau Ibiza, te poți refugia în orașele cu tradiție precum Toledo sau Granada – îți garantăm că oamenii vor fi ospitalieri oriunde ai merge.

Grecia – insule cu plaje uimitoare și peisaje rurale pitorești

Se spune că Grecia este țara cu cele mai frumoase plaje din lume, iar în ultimii ani, tot mai mulți români renunță la vacanțele pe litoralul de la Marea Neagră pentru a merge pe insulele din Grecia. Avantajul cel mai mare este faptul că te poți bucura de peisaje și de apa cristalină din această țară chiar și în extra-sezon. Dacă îți planifici din timp vacanța și profiți de ofertele timpurii ale agențiilor de turism, poți avea parte de concedii liniștite, dar și avantajoase din punct de vedere al costurilor. 

În concluzie, pe lista cu cele mai îndrăgite destinații se regăsesc și alte țări din Europa, precum Franța sau Croația, dar și din restul lumii, pe primul loc fiind Turcia. Un lucru e cert – românii iubesc concediile în țările cu o gastronomie variată și delicioasă, cu peisaje spectaculoase și multă arhitectură și artă. Așadar, dacă ești în punctul în care cauți următoarea destinație în care vrei să mergi într-un city break sau o vacanță prelungită, poți opta pentru una dintre țările de mai sus pentru că sigur vor avea ce să îți ofere. La finalul vacanței vei pleca nu doar cu amintiri frumoase, ci și cu o dorință intensă de a te reîntoarce în locurile pe care le-ai descoperit.

Sursă foto: freepik.com

octombrie 27th, 2023 by

Source