Lansată în anul 2008, competiția SuperBlog a cumulat, în cele 21 de ediții de până acum, circa 3000 de participanți, peste 500 de probe, susținute de peste 150 de sponsori, și aproape 40.000 de articole scrise. Proiectul facilitează parteneriate între blogosferă și mediul de afaceri, cu beneficii pentru ambele părți: pe de-o parte, invită bloggerii să-și demonstreze creativitatea pe diverse teme, propuse chiar de sponsorii competiției; astfel, se familiarizează cu cerințe stricte și termene-limită, ies din zona de confort, își antrenează condeiul și au prilejul să se afirme ca potențiali influenceri. De cealaltă parte, brandurile au oportunitatea de a se promova într-un context inedit, identifică noi talente și potențiali colaboratori, susținând astfel dezvoltarea și profesionalizarea blogosferei. În urma jurizării articolelor, câștigătorii sunt recompensați cu premii în bani, produse sau servicii.
Ediția Spring SuperBlog 2021 se desfășoară între 1 martie – 18 aprilie a.c. și le propune participanților probe de blogging pe diverse teme: de la electrocasnice și produse pentru casă sau amenajarea locuinței, cosmetice și produse de înfrumusețare, materiale de construcții și hale metalice, articole de îmbrăcăminte, cărți pentru copii, soluții de economisire prin cumpărături, servicii turistice etc.
Dincolo de note și clasament, în jurul competiției s-a format, în timp, o comunitate numeroasă și activă, care se extinde la fiecare ediție cu superbloggeri din toată țara și din diaspora – pasionați de scris și dornici să învețe lucruri noi, să se afirme, să se autodepășească, să câștige premii, colaborări și noi prieteni, să experimenteze un adevărat maraton blogosferic, cu adrenalina termenelor și emoțiile participării. La finalul competiției, concurenții, sponsorii și partenerii socializează și se distrează împreună la Gala de premiere SuperBlog.
Competiția se adresează tuturor persoanelor majore care dețin un blog în limba română cu o vechime de minimum trei luni și cel puțin 20 de articole publicate. Acum, regulamentul permite concurenților să participe cu mai multe bloguri, aceștia având astfel posibilitatea să adapteze temele articolelor la nișa specifică blogurilor. Mai multe informații despre competiție, regulamentul de participare și formularul de înscriere sunt disponibile pe www.super-blog.eu
Sponsorii competiției Spring SuperBlog 2021 sunt: Alma Parchet, CashClub, Dajar, eVernisaj, Farmacia La Preț Mic, Farmec, FRANKE, Frisomat, Hotel Opal, Kärcher, Librarul cu papion, LitoralulRomanesc.ro, Negociat.ro, PiscineIeftine.ro, Vindem-Ieftin.ro.
„Am avut o experiență deosebit de plăcută anul trecut, la prima noastră participare la competiția SuperBlog, astfel încât anul acesta, ce marchează noi lansări de colecții Franke, am ales să apelăm la talentul creativ al bloggerilor pentru a introduce produsele din universul Franke. Așteptăm, deci, articolele inspirate!” – Octavian Rădulescu, Marketing Manager Franke România
“Suntem foarte încântați să participăm pentru prima dată la SuperBlog în calitate de sponsori și, totodată, curioși și nerăbdători să aflăm cum vor răspunde superbloggerii provocărilor noastre legate de curățenie. Abia așteptăm să aflăm ce propuneri vor face cititorilor lor! Le dorim multă inspirație și creativitate maximă. Succes tuturor!” – Echipa Kärcher România
„În cadrul competiției SuperBlog, am descoperit nu doar talentul bloggerilor români, ci și un canal foarte lucrativ de content marketing. Ne bucurăm să susținem din nou un concept original, un concurs al ideilor inovatoare – căci totul începe de la o idee. Compania Dajar chiar a căpătat un plus de expunere smart prin intermediul SuperBlog, ca dovadă că am ales să revenim ca sponsori pentru al doilea an consecutiv”. – Melinda Halmagyi, Commercial Manager Dajar România
„Schimbarea de mindset și obiceiuri de consum determinată de anul 2020 ne-a dus tot mai mult spre online, dar ne-a și ajutat să conștientizăm efectul viitor al acțiunilor noastre de acum, precum obiceiurile recurente de economisire. Deși un business 100% online, abordarea noastră pune pe primul plan interacțiunea umană, atât în ceea ce privește utilizatorii, cât și colaboratorii noștri. De aceea preferăm parteneriatele cu creatorii de conținut de calitate, în fața algoritmilor de promovare, care uneori pot fi impersonali. De aceea credem că SuperBlog este cadrul optim de exprimare a ceea ce înseamnă CashClub.” – Alexandru Foaie, founder CashClub.ro
„După o perioadă dificilă pentru toți, în care stresul, tensiunea și incertitudinea ne-au pus la mare încercare, începem primăvara cu mai mult optimism și cu speranța că 2021 va fi anul revenirii la normalitate. Și cu o nouă ediție a competiției SuperBlog, la finalul căreia sperăm să ne vedem toți pe litoralul românesc, în realitatea offline. Până atunci, noi, echipa Litoralulromanesc.ro, abia așteptăm să citim articolele super-bloggerilor și să ne bucurăm de creativitatea și talentul fiecăruia dintre participanți. Mult succes tuturor!” – Ionuț Nedea, director general Litoralulromanesc.ro, turoperatorul nr. 1 pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră.
“În colaborare cu SuperBlog, lansăm, pentru al patrulea an consecutiv, o nouă provocare bloggerilor pasionați, pe un subiect generos, inspirat de conceptul Vindem-Ieftin.ro, și ne așteptăm să ne impresioneze chiar și mai mult decât au făcut-o până acum. Suntem nerăbdători să citim toate articolele, să descoperim diferite interpretări și să premiem cele mai bune abordări! Multă inspirație tuturor!” – Cosmin Răileanu, fondator Vindem-Ieftin.ro
Parteneri media: Artvisiona, Catchy, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, Fashion8, Gentlemen Market, H2RO – Genuine Communication Agency, IXPR, MTH Digital, PRwave, Sag Media Communications, Social Media In Culise, toateBlogurile.ro, TVR2, Zile și Nopți.
Bloguri partenere: calatoriaperfecta.ro, casutaoliviei.ro, casutaunuimelc.99xp.ro, catalinapopa.com, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, inimadincuvinte.com, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.podbean.com, moneywatch.ro, opisicaneagra.ro, presainblugi.com, storyspelling.ro, tssecrets.com, voiqu.com. Organizator: SwissPlan.biz.
Despre SuperBlog
Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept obiectiv să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără deja 21 ediţii încheiate (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, circa 3000 de participanți și s-au scris aproape 40.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.