În contextul actual, concurenţa din mediul producătorilor şi distribuitorilor este foarte mare. Dacă vânzările au un rol important în activitatea ta şi vrei să trasezi o dinamică ascendentă pentru compania ta, este momentul potrivit să apelezi la o soluţie eficientă şi benefică, respectiv la automatizarea forţei de vânzări. Prin automatizare, toate etapele şi procesele incluse în domeniul producţiei şi vânzărilor, se vor efectua într-un timp mult mai scurt, fapt ce va facilita succesul şi reuşita afacerii tale. De asemenea, monitorizarea îndeaproape a echipei tale de vânzări reprezintă un proces important, iar Modulul Optimall SFA Supervizor reprezintă soluția software ideală pentru companiile din diferite industrii.
Ajutorul Optimall SFA în afacerea ta
Optimall SFA by AROBS este un software de automatizare a forței de vânzări. Aplicația oferă acces în timp real la informații specializate despre fiecare proces implicat în vânzarea de produse și servicii, dar și o serie de funcționalități și instrumente dedicate forței de vânzări din teren, dar și supervizorilor, directorilor de vânzări ori managerilor generali.
Aplicația Optimall SFA software este adresată agenților de vânzări în regim pre-sales și van-sales. Cu ajutorul acesteia, reduci timpul de pregătire al comenzilor întrucât agenții nu mai sunt nevoiți să folosească foaia și pixul pentru a scrie comenzi, ci folosesc direct aplicația mobilă Optimall SFA. De asemenea, cu ajutorul soluției software planifici rutele agenților de vânzări, optimizezi stocurile pe baza istoricului de comenzi și deții controlul asupra agenților tăi de vânzări, știind mereu unde se află. Optimall SFA este compatibil cu peste 75 de sisteme de gestiune.
Modulul Optimall SFA Supervizor
Atunci când deţii o companie de distribuţie cu organizare arborescentă agent-supervizor-director, Modulul opțional Optimall SFA Supervizor va reprezenta cea mai bună variantă prin care vei atinge succesul în vânzări. Așadar, dacă doreşti să ai control asupra echipei tale de vânzări, Modulul Optimall SFA Supervizor va reprezenta cea mai sigură modalitate prin care poţi supraveghea permanent activitatea agenţilor de vânzări, poţi optimiza comenzile şi controla situaţia facturilor.
Punctual, printre beneficiile Modulului Optimall SFA Supervizor se numără posibilitatea supervizorului de a coordona echipa sa de agenți: monitorizează comenzile plasate de aceștia și are control asupra facturilor neîncasate. De asemenea, supervizorul poate desfășura activități specifice: plasează comenzi în nume propriu, blochează sau deblochează comenzi de la un client, aprobă discount-uri suplimentare și înlocuiește un agent la nevoie.
Controlul asupra vânzărilor, succesul afacerii tale
Automatizează procesele de monitorizare a echipei tale de vânzări pentru eficiență maximă, atunci când ai o companie de distribuție, nu mai este doar o opțiune, ci devine o necesitate. Coordonarea eficientă a echipei tale de vânzări reprezintă primul pas către un succes garantat, cu Optimall SFA Supervizor.
Hai să digitalizăm împreună afacerea ta!