Sărbătoarea Paștilor reprezintă pentru toți creștinii cea mai frumoasă și mai plină de semnificații sărbătoare religioasă. Pentru că slujba din noaptea Învierii ne arată că „Totul este lumină: Cerul, pământul și iadul”. Ceea ce înseamnă că întunericul nu are o existență în sine, ci este, mai degrabă, așa cum explică teologii, o rezistență, o opoziție care apare în momentul în care ni se dezvăluie lumina, întunecime pe care o sfărâmă Hristos, „cu moartea pre moarte călcând”. De aceea se întreabă Sfântul Apostol Pavel în scrisoarea întâi către Corinteni: „O, moarte, unde-ți este biruința?”.

Sărbătoarea Paștilor e făgăduința răscumpărării, e momentul în care speranța devine certitudine, e semn că promisiunea a fost îndeplinită, Cuvântul s-a făcut trup pentru a-l îndumnezei pe om, părtaș, martor al triumfului Luminii.

Romfilatelia vă urează ca bucuria Învierii să vă inunde casa și sufletul, iar viața să vă fie plină de Sfânta Treime! Salutul vostru să răsune în această Sfântă Sărbătoare, în formula consacrată: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

Romfilatelia îi mulțumește Părintelui Arhimandrit Benedict Sauciuc, Starețul  Mănăstirii Neamț, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale și pentru binecuvântare.

 

Emisiunea va fi disponibilă de vineri, 10 martie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

[email protected]

Source