Bacău, martie 2023: IOLA Center, una dintre cele mai performante clinici de fizio-kinetoterapie din România, adaugă în portofoliu abonamente de servicii pentru întreținerea pacienților care au trecut prin proceduri de recuperare medicală. Noul concept se numește IOLA Kineto Fitness și este dedicat, în principal, pacienților cu vârste între 45 și 60 de ani.
După ce în 2022 s-a consacrat și pe zona de servicii wellness cu proceduri faciale și corporale de ultimă generație, IOLA Center lansează luna aceasta conceptul Kineto Fitness, dedicat întreținerii post-recuperare medicală. Pacienții vor putea achiziționa pachete a câte 10 ședințe de întreținere care acoperă următoarele tipuri de proceduri:
- kinetoterapie pentru artroză,
- kinetoterapie pentru umăr / genunchi,
- kinetoterapie pentru coloană,
- Pilates.
„Am hotărât să lansăm IOLA Kineto Fitness pentru că am observat, de-a lungul activității noastre, cum rezultatele remarcabile obținute în recuperarea medicală începeau, după un timp, să se estompeze, din cauza revenirii pacienților la un stil de viață preponderent static. Așadar, vrem să le arătăm că se pot menține activi, că pot include în programul lor zilnic mișcarea în cel mai sănătos mod pentru condiția lor. Avem aparatura necesară pentru aceasta, cât și personal cu specializări de top care îi va îndruma și supraveghea pe parcursul ședințelor de kineto-fitness”, spune Ioana Berza, fondator IOLA Center și fiziokinetoterapeut.
Kineto-fitness la cea mai înaltă tehnologie
Noile abonamente kineto-fitness au fost concepute, în principal, pentru pacienții cu vârste între 45 și 60 de ani care au trecut deja printr-un proces de recuperare medicală și care își doresc să ducă în continuare un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, în contextul unei afecțiuni fizice pe care trebuie să o țină sub control.
Prețul unui pachet kineto-fitness de 10 ședințe este 1 000 de lei, iar configurarea abonamentului din punct de vedere al serviciilor incluse este la alegerea pacientului, în funcție de nevoile sale terapeutice. Totuși, specialiștii IOLA Center recomandă pacienților să ceară sfatul unui kinetoterapeut în acest sens, totodată stându-le la dispoziție cu acest serviciu.
„Ca și în cazul fitness-ului normal avem nevoie de un plan de antrenament bazat pe un obiectiv, corect? Doar că, în acest caz, obiectivul este să conservăm ceea ce am obținut prin recuperarea medicală și, pe cât posibil, să îmbunătățim aceste rezultate, adică felul în care pacientul se mișcă, funcționează, trăiește, în general”, precizează Ioana Berza.
Procedurile vor fi efectuate pe aparatură de cea mai înaltă tehnologie în domeniu – Sistemul David, Climb Excite, Kinesis One, Prokin 252, Recline Excite, Skill Mill, Top Excite, Vario Excite, Walker View, ISO Shift – sub supravegherea atentă a specialiștilor IOLA Center, pentru menținerea rezultatelor obținute de pacienți în urma recuperării medicale și îmbunătățirea calității vieții acestora. Ședințele din cadrul abonamentelor Kineto Fitness pot fi efectuate numai cu programare, în decursul a 30 de zile, în anumite intervale orare.
Înființată în 2018, clinica băcăuană IOLA Center a devenit rapid unul dintre centrele de recuperare medicală de referință în România datorită expertizei specialiștilor din echipă, a serviciilor din portofoliu și a aparaturii de ultimă tehnologie pe care o deține.
Mai multe detalii și programări pe http://iolacenter.ro.