Același fenomen, dar la scară mai mică, se petrece și în țara noastră. Tot mai mulți pasionați de domeniul auto, dar și simpli conducători care pun preț pe esteticul mașinii pe care o șofează se orientează către unul dintre cele mai importante elemente estetice: janta.
            Valoarea materială pe care o poate avea un set de jante variază de la tarife foarte accesibile, dar poate ajunge chiar la sume colosale. Totuși, pentru cei care nu vor să investească o avere în jantele mașinii, dar sunt interesați de aspectul acesteia, una dintre soluții este recondiționarea. Acest proces este necesar mai ales în urma contactului cu borduri înalte, scuaruri despărțitoare ori gropi proeminente; soluția cea mai puțin constisitoare, dar totuși extrem de eficientă, este apelarea la servicii de îndreptat jante auto.
            Jantele personalizate sporesc în popularitate pe măsură ce trec anii; acest fapt este dovedit de numărul mare de conducători auto care optează pentru astfel de elemente auto, aproape o treime. Pe piața din România, conceptul de personalizare a apărut după anii `90 și a devenit extrem de cunoscut în noul mileniu al inovației auto, mai ales prin introducerea unor diametre mai mari ale roților.
            Un aspect extrem de important de care conducătorii auto trebuie să țină cont este intervenția rapidă în urma apariției oricărei discordanțe. De aceea, este necesară alegerea cu atenție a vulcanizării potrivite pentru problema intervenită. Serviciile din domeniu s-au diversificat în ultima perioadă și au apărut variante care să ușureze și eficientizeze sarcinile conducătorilor auto, cum ar fi serviciile de vulcanizare mobilă ori vulcanizare non-stop.
            În funcție de necesitate și obiectivele proprietarului, caracteristicile jantelor variază:

Activitate

Caracteristici primare luate în considerare

Curse de automobile

Greutate

Drag racing

Lățime (tracțiune)

Curse de raliu

Putere, forță

Șofat pe carosabil obișnuit

Aspect vizual, greutate

Autocrossing

Greutate, lățime, flexibilitate, performanță în viraje

Multifuncționalitate

Rezistență, estetic, greutate, lățime

            Jantele personalizate vin în multiple finisaje. Cele mai comune sunt cele cromate, lustruite sau vopsite.
Cromate – placarea tradițională cromată, precum și prin procesul inovativ PVD (Depunere Fizică de Vapori). Jantele cromate PVD sunt protejate cu un strat transparent și sunt cele folosite cel mai adesea de producătorii auto de masă.
Lustruite – aluminiu lustruit până la atingerea aspectului de strălucire. Roțile lustruite care nu au un strat transparent sunt predispuse la oxidare și pot necesita lustruire periodică pentru a-și menține finisajul. 
Vopsite – coloristică bogată. Cele mai folosite sunt cele vopsite în argintiu sau negru. După vospsire, se aplică un strat transparent menit să ofere protecție suplimentară.

Source