București, 19 mai 2022. ROCA Industry, holdingul ROCA Investments din sectorul materialelor de construcții, a finalizat achiziția pachetului de 70% din acțiunile Eco Euro Doors (EED). Cu afaceri de peste 13 milioane euro în 2021, EED este cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, pe o piață rezilientă în ciuda contextului regional.
“Odată cu această tranzacție ducem mai departe misiunea noastră de a amplifica potențialul companiilor locale și a dezvolta branduri made in Romania. Investițiile pe termen lung au la baza lor un set de valori la care ne uităm, iar acesta este un proces pe care îl facem de fiecare dată când intrăm într-o companie. Credem în puterea parteneriatului și ne implicăm în profunzime, atât cu resurse, cât și cu know-how. Totodată, avem o abordare diferită a riscurilor, punând accent în egală măsură pe oportunități”, a declarat Ionuţ Bindea, Investment Manager ROCA Investments, Preşedinte al Consiliului de Administraţie ROCA Industry.
Prin concentrarea competențelor și resurselor la nivelul holdingului, ROCA Industry creează strategii comune și sinergii între companiile din domeniul materialelor de construcții.
Sub umbrela holdingului, EED va intra într-o nouă etapă, iar planurile de dezvoltare includ diversificarea portofoliul de produse, adaptate la nevoile în schimbare ale consumatorilor, dar și abordarea unor noi piețe.
“Preluăm o companie solidă, cu oportunitate de creștere, cu un produs care, deși este unul industrial, vine cu o valoare emoțională dată de design-ul pe care îl aduce în casele consumatorilor. E important să ne folosim de tehnologia avansată pentru a livra produse care să fie la cel mai înalt nivel, într-o țară de tradiție în acest sector. Continuăm misiunea ROCA Industry de a reindustrializa România, prin dezvoltarea și scalarea de branduri autohtone puternice”, declară Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry.
Achizitia producătorului român de uși, cu o experiență de 27 de ani pe piață și peste 320.000 unități vândute în 2021, este a doua tranzacție perfectată în prima parte a anului de ROCA Industry.
“În ianuarie, la semnare, spuneam că ROCA deschide ușa către un nou capitol în viața EED, acum am trecut deja în această nouă etapă de dezvoltare. Apreciez profesionalismul de care a dat dovadă ROCA și am încredere că sub umbrela holdingului, compania va ajunge la un nou nivel și va avea un viitor solid”, declară Claudiu Cășvean, fondatorul Eco Euro Doors.
La jumătate de an de la înființare, ROCA Industry grupează în holding companiile: BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%), Eco Euro Doors (70%) și se află în procesul de finalizare a tranzacției pentru preluarea integrală a Dial.
ROCA Industry (HOLDINGROCK1) a fost listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, în luna ianuarie a acestui an și este tranzacționată sub simbolul bursier ROC1. Este inclusă și în indexul BETAeRO, care cuprinde cele mai relevante companii din această piață.
Totodată, holdingul va fi cunoscut, începând de astăzi, sub noua sa denumire, ROCA Industry Holdingrock1, care va dezvolta astfel identitatea companiei.
Cea mai recentă estimare a sectorului local al producătorilor de uși, era cifrată la o valoare totală de 140 milioane euro la nivelul anului 2020, cu o rată de creștere anuală (CAGR) care ar urma să ajungă la 6% între 2022-2025, potrivit Interbiz Research Consulting.
În această tranzacție ROCA Industry a fost asistată pe partea de consultanță juridică de Băncilă, Diaconu și Asociații, iar din partea Eco Euro Doors a fost implicată echipa BICF, în ceea ce privește asistența de M&A.
***
Despre ROCA Industry
ROCA Industry este primul pilon strategic de dezvoltare al Roca Investments, lansat în decembrie 2021. ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, un holding de materiale de construcții, care reuneşte companii din acest domeniu de activitate, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care este listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul ROC1.
ROCA Industry cuprinde în portofoliul său de investiții companiile BICO Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă și armături din fibră de sticlă și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european, Terra Impex, din același domeniu și Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România.
Despre Eco Euro Doors
ECO EURO DOORS este o companie cu capital integral românesc fondată în Reghin în anul 1994. În urma cu 15 ani a început producția locală de uși iar în 2009 a finalizat construcția unei fabrici moderne pe o suprafață totală de 60.000mp din care 5.000mp hale de producție și peste 13.000mp spații de stocare, dotată cu utilaje performante și roboți industriali. Producția este axata în principal pe realizarea ușilor de interior și a accesoriilor.
Eco Euro Doors produce astăzi peste 300.000 de uși pe an din MDF, HDF, lemn masiv rășinos și fag, având toată gama de finisaje, de la cel economic cu vopsele pentru interior până la finisajul premium cu melamină, acompaniate de feronerie de calitate. Pentru a asigura continuitatea și calitatea producției, compania utilizează lemn din resurse regenerabile din zona adiacentă Reghinului și livrarea produselor finite se face în timp record cu ajutorul parcului auto propriu. Societatea comercializează produsele la nivel național prin lanțuri DYI, distribuitori de materiale de construcții, retaileri dar și direct către clienți finali sau dezvoltatori imobiliari.