Atleta Alina Rotaru, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime, a revenit la Steaua.

„CSA Steaua a fost întotdeauna special pentru mine. Încă din anii junioratului am fost susţinută şi încurajată pentru a putea face o carieră de succes în atletism. Sunt foarte fericită că am din nou ocazia de a mă pregăti la clubul Steaua pentru Jocurile Olimpice din 2021 într-un mediu profesionist.Eu şi antrenorul meu am avut discuţii foarte bune cu cei de la clubul Steaua în ultimele săptămâni şi suntem convinşi că avem un partener puternic în clubul Steaua, pentru mine înseamnă foarte mult.Pentru mine anul 2020 a fost suprarealist. Din fericire am reuşit să concurez la câteva competiţii internaţionale organizate după noile reguli. Important este că am reuşit să păstrez cât de cât ritmul competiţional. În mod clar, cel mai greu moment a fost anularea Jocurilor Olimpice, mi-a luat o săptămână sau două să procesez mental acest lucru. Dar am realizat apoi că anularea Jocurilor Olimpice nu trebuie să fie neapărat un dezavantaj, am lucrat la punctele slabe pentru a fi mai bine pregătită pentru anul 2021. Sunt optimistă în ceea ce priveşte anul 2021, aştept cu nerăbdare să reprezint clubul Steaua în competiţii la nivel naţional cât şi internaţional.Visul fiecăruia sportiv ambiţios este să câştige o medalie la Jocurile Olimpice. Dacă este realist sau nu, rămâne o întrebare deschisă. Acest vis îmi oferă puterea de a oferi sută la sută în fiecare zi la antrenament şi sunt convinsă că munca grea va da roade”, a declarat sportiva pentru Steaua TV official.

[embedded content]

Alina Rotaru este campioană mondială universitară şi multiplă medaliată la campionatele europene şi mondiale la diferite categorii de vârstă.

#aicieSteaua#spiritdeluptă

Source