Născut pe 2 ianuarie 1950, în comuna Roșu, Liță Dumitru și-a început cariera la Confecția București în 1963. Un an mai târziu, trece la Rapid București cu care câștigă Cupa României, la finalul sezonului 1972.
În 1972, se transferă la Steaua unde își continuă ascensiunea datorită talentului și ambiției de care dă dovadă de-a lungul întregii cariere. Jucător de bază la Steaua, dar și la echipa națională, Dumitru este declarat în 1973 cel mai bun fotbalist român al anului. Dumitru își aduce un aport important la realizarea eventului în sezonul 1975-1976, la câștigarea unui nou titlu în ediția 1977-1978 și a Cupei Romaniei în 1978-1979.
În 1980, se transferă la Poli Timișoara unde joacă timp de 2 ani, iar mai apoi trece pe la Craiova, CFR Timișoara și Rapid.
Liță Dumitru a fost un component de bază al echipei naționale, cu care s-a calificat la Campionatul Mondial din Mexic 70′, unde, în meciul cu viitoarea campioană, Brazilia, Liță îl are în grijă chiar pe celebrul Pele, acesta afirmând, în urmă cu câțiva ani, că Dumitru a fost unul dintre primii 3 mijlocași care i-au făcut marcaj în întreaga sa carieră. Până la finalul carierei, a jucat de 57 de ori pentru naționala României, marcând 12 goluri.