Pe măsură ce pandemia se apropie de sfârșit, aceleași probleme care ne-au dus în acest loc încă există. Dezinfectarea manuală cu substanțe chimice este încă considerată „de ultimă generație”. Am făcut puțin pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl respirăm de 18.000 de ori pe zi. De asemenea, rămânem vulnerabili la gripa sezonieră, răceala comună, norovirus, MRSA și chiar și la următoarea pandemie. Dacă continuăm să neglijăm sănătatea clădirilor în care trăim, lucrăm, învățăm și ne jucăm, vom irosi o oportunitate (și chiar obligația) o dată la o generație de a construi un „normal” mai sigur, mai sănătos și mai productiv – și vom fi făcut acest lucru în detrimentul sănătății umane.
Inovarea pentru a îmbunătăți sănătatea habitatului nostru natural – spațiile interioare – este cea mai importantă și presantă provocare pentru sănătatea umană a generației noastre.
Problema
Fact: oamenii sunt o specie de interior. Ne petrecem 90% din viață în interior, așa că până la 78,2 de ani (speranța de viață în România în 2019), vom fi petrecut un total de 70 de ani în interior. Implicațiile acestei realități sunt uriașe: spațiile interioare au un impact masiv asupra sănătății noastre generale.
În ciuda importanței universale a sănătății umane și a legăturii incontestabile dintre sănătatea mediilor interioare și sănătatea oamenilor care le ocupă, am eșuat în a crea soluții care funcționează efectiv pentru a ne menține în siguranță. De fapt, spațiile în care ne petrecem marea majoritate a vieții ne îmbolnăvesc de fapt.
Datele de la ECDC oferă dovezi copleșitoare: chiar înainte de COVID, aproximativ 30% din populația Europei se imbolnăvea de gripă în fiecare an, ducând la aproape 72.000 de decese anual și 650.000 decese la nivel global (conform OMS). Cumva, am acceptat că este normal. Adulții suferă de răceală în medie de 3 ori pe an, iar copiii de până la 10 ori pe an. Există până la 21 de milioane de cazuri de norovirus (gripă intestinală) anual, 1,5 milioane de vizite la urgențe pentru pneumonie în SUA și MRSA (Stafilococ auriu rezistent la Methicilin) ucide mai mulți oameni anual decât boala Parkinson, emfizemul, SIDA și crima combinate.
Dacă examinăm modul în care combatem în prezent răspândirea acestor boli infecțioase comune, nu este de mirare că eșuăm. Actualele „best practice-uri” sunt igiena mâinilor și stropirea suprafețele cu substanțe chimice, apoi ștergerea lor – dar acestea sunt aceleași măsuri preventive pe care le-am folosit pentru a lupta împotriva pandemiei de gripă spaniolă din 1918.
În cei 100 de ani de la pandemia de gripă spaniolă, am trimis oameni pe Lună, am inventat internetul, am văzut proliferarea mașinilor care se conduc singure și am creat rachete care pot ajunge în spațiu înainte de a ateriza pe o dronă autonomă în mijlocul oceanului. Cu toate acestea, încă folosim aceleași substanțe chimice arhaice pentru a lupta împotriva COVID astăzi, în 2021.
Ne asumăm în mod colectiv responsabilitatea și chiar obligația de a face lucrurile mai bine.
Fundamentarea investițiilor în clădiri sănătoase
La suprafață, beneficiile creării și menținerii unor medii interioare sănătoase par a fi altruiste: îmbunătățirea sănătății și, prin urmare, a calității vieții, ceva cu care putem fi de acord cu toții că este un lucru bun. Cu toate acestea, există o creare de valoare semnificativă, financiară și de altă natură, pentru aproape orice organizație care investește în infrastructura sănătoasă a clădirilor.
În total, sănătatea precară costă angajatorii din SUA aproximativ 575 de miliarde de dolari în 2019, din cauza costurilor directe și indirecte legate de asistența medicală și a pierderii productivității.
Reducerea zilelor de boală generează un ROI semnificativ pentru orice organizație. Să ne uităm la două tipuri foarte diferite de organizații: un business și o instituție de învățământ.
Exemplul 1 – Business
Creșterea productivității angajaților. Când un angajat este bolnav, nu este productiv. În unele cazuri, angajatorii trebuie să angajeze personal pentru completare, ceea ce implică costuri directe, precum și cheltuieli administrative. Pentru unele industrii precum cele bancare, tehnologice, servicii profesionale precum firmele de avocatură sau alte industrii deosebit de bine plătite, costul de oportunitate este și mai mare. Angajații nu numai că sunt cel mai valoros activ pentru o companie, ci și cel mai scump. Companiile cheltuiesc sume impresionante pentru optimizarea costurilor de operare sau a consumului de energie, care pot reprezenta 5-10% din cheltuielile totale ale unei companii, dar o investiție mult mai bună, cu o pârghie mult mai mare, ar fi investiția în sănătatea și productivitatea angajaților.
Reducerea primelor de asigurări de sănătate. Costul mediu al asigurării de sănătate în Europa este de aproximativ 7500EUR pe an. Angajatorii stimulează adesea angajații cu abonamente la săli de sport și programe de renunțare la fumat. Motivațiile pot fi parțial altruiste, dar motorul principal pentru aceste programe este reducerea primelor de asigurări de sănătate. Crearea unui mediu de lucru sigur și sănătos și reducerea numărului zilelor de concediu medical ale angajaților au un impact asupra costurilor directe și indirecte legate de asistența medicală, reduc profilul de risc al bazei de angajați ai unei organizații și, în cele din urmă, scad primele. Un exemplu al inversului acestui efect este Delta Airlines. Angajaților Delta care nu sunt vaccinați împotriva COVID li se percepe o sumă de 200 USD/lună pentru asigurarea de sănătate din cauza creșterii riscului și a creșterii corespunzătoare a costului tratamentului.
Există mai multe beneficii decât cele materiale, cum ar fi implicarea angajaților, retenția, liniștea sufletească și performanța (clădirile sănătoase fac angajații să răspundă mai bine în 9 domenii cognitive).
Exemplul 2 – Educație
Atunci când un profesor lipsește de la școală, trebuie adus un profesor suplinitor, care costă.
Când un elev lipsește de la școală pentru că este bolnav, calitatea învățării scade semnificativ. Un profesor care lipsește de la școala are același efect, dar asupra întregii clase. De fapt, un singur an cu absențe de mai mult de 10 zile în clasele de liceu crește probabilitatea ca un elev să abandoneze școala de 7 ori. Performanța elevilor influențează, de asemenea, rezultatele testelor. Ar fi greu să găsești un educator care să nu fie de acord cu ideea că menținerea elevilor și profesorilor sănătoși și în sala de clasă duce la îmbunătățirea calității educației.
Aceleași principii se aplică practic oricărui tip de organizație. În mod fundamental, crearea de valoare provine din două rezultate ale clădirilor sănătoase: îmbunătățirea sănătății umane prin reducerea zilelor de boală și îmbunătățirea performanței. Argumentul altruist pentru investiții în medii interioare mai sigure este necontroversat, dar și susținerea economică este solidă.
Ecosistemul de dezinfecție continuă și autonomă Wolf-e Robotics
Wolf-e Robotics s-a născut în pandemie ca răspuns pentru acest moment. Existăm pentru a reduce răspândirea bolilor infecțioase și pentru a schimba fundamental modul în care ne gândim la menținerea oamenilor în siguranță în spațiile interioare. Oferta noastră reprezintă convergența științei, medicinei și tehnologiei și permite organizațiilor de toate formele și dimensiunile să îmbunătățească sănătatea și siguranța mediului lor interior și, în consecință, să îmbunătățească sănătatea oamenilor pe care îi servesc.
Am combinat dezinfecția cu UVC întâlnită în mediul clinic cu tehnologiile moderne pentru a crea un ecosistem care funcționează continuu și automat pentru a dezinfecta aerul și suprafețele în timp real. Produsele noastre oferă o soluție holistică care poate aborda orice cazuri de utilizare și care se pot combina pentru a forma o soluție personalizată, adaptată oricărui spațiu interior.
Cu alte cuvinte, acum putem intra în orice spațiu fizic, putem colecta câteva informații de bază despre caracteristicile și utilizarea clădirii și putem proiecta o soluție personalizată care maximizează reducerea riscului în acel spațiu specific. Rezultatul final este o eficacitate fără precedent, care produce rezultate de sănătate monumental mai bune pentru oamenii care ocupă spațiul.
Toate acestea sunt legate împreună la platforma noastră care asigură conformitate și trasabilitate unui proces care până acum era invizibil și imposibil de auditat.
Viitorul
Până astăzi, peste 52.000 de oameni au murit în România și peste 5 milioane în întreaga lume din cauza COVID. Să ne fie rușine dacă îi lăsăm să moară degeaba. Trebuie să ieșim din această pandemie mai bine, mai puternici și mai sănătoși decât oricând. Trebuie să investim în sănătatea umană prin protejarea habitatului nostru natural – spațiile interioare!
Speranța noastră sinceră este că tehnologiile – ca cea pe care noi o propunem – să devină omniprezente și să fie integrate în infrastructura mediului construit în toate locurile în care ne tratăm, lucrăm, și învățăm. Toate organizațiile au de câștigat din îmbunătățirea sănătății și siguranței spațiilor fizice pe care le dețin și le gestionează, iar noi, ca societate, ne vom bucura de aceste efecte.
Ne propunem o lume în care participarea la clasă este în creștere, iar concediile medicale în scădere; o lume în care autobuzele, trenurile și avioanele nu mai sunt cutii metalice unde colcăie viruși și bacterii. În lumea pe care o vedem, școlile nu mai sunt considerate cutiuțe Petri, iar biroul este un loc în care împărtășim idei, nu boli transmisibile. Acum este momentul să marcăm începutul unei noi ere.
Suntem martorii unei schimbări de paradigmă, dacă nu ești on-board, îți asumi riscurile!
Mergem înainte!