Romfilatelia a marcat acest eveniment prin emisiunea de mărci poștale cu titlu omonim. Emisiunea „Anul European al Căilor Ferate”, alcătuită din patru mărci poștale ce abordează o tematică apreciată de colecționari, va intra în circulație vineri, 10 septembrie a.c. „Anul European al Căilor Ferate” creează un impuls pentru a contribui la creșterea cotei sectorului feroviar în transportul de călători și de marfă. Acest lucru va reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea provenite din activitatea de transport la nivelul UE, ceea ce va contribui major la eforturile UE în cadrul Acordului Verde European. Asigurarea mobilității pe calea ferată oferă o alternativă durabilă în faţa dificultăţilor actuale și viitoare, iar pentru a limita emisiile de CO2, călătoria cu trenul trebuie să devină un lucru obișnuit pentru că trenul reprezintă unul dintre cele mai ecologice și mai sigure mijloace de transport. În Uniunea Europeană, transportul feroviar este responsabil pentru mai puțin de 0,5% din emisiile de gaze cu efect de seră provenite din activitatea de transport. Acest lucru îl face una dintre cele mai durabile forme de transport de persoane și mărfuri. Printre alte avantaje, transportul pe calea ferată este sigur, conectează oamenii și întreprinderile din întreaga Europă prin intermediul rețelei transeuropene de transport (TEN-T). În contextul „Anului European al Căilor Ferate”, Comisia Europeană organizează, cu implicarea Comunității Europene a Căilor Ferate – CER, a operatorilor feroviari europeni, a administratorilor de infrastructură și a numeroși alți parteneri la nivel comunitar și local, un eveniment itinerant unic cu un tren dedicat – Trenul „Connecting Europe Express” – care traversează continentul în această toamnă trecând prin peste 40 de orașe din 26 de țări, în 36 de zile. Startul Trenului „Connecting Europe Express” s-a dat la data de 2 septembrie 2021 când a plecat din Lisabona, trece prin capitalele europene și își încheie traseul în data de 7 octombrie 2021, când ajunge la ultima destinație – Paris. O parte importantă a acestei inițiative este reprezentată de evenimentele ce au loc în capitale și în alte orașe unde trenul este programat să oprească. Pe teritoriul României trenul are opriri la București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și Arad, străbătând țara în perioada 17 – 19 septembrie 2021, pe ruta Giurgiu Nord – București Nord – Brașov – Sibiu – Cluj-Napoca – Oradea – Arad – Curtici. De asemenea, autoritățile române organizează manifestări de întâmpinare a participanților în stațiile menționate, precum și o conferință patronată de DG Move/Comisia Europeană și oficialitățile din România care se desfășoară în București. La nivel european, Comunitatea Căilor Ferate Europene – CER a fost desemnată de Comisia Europeană pentru a asigura planificarea, coordonarea și implementarea circulației Trenului ”Connecting Europe Express”. Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este ilustrată Locomotiva cu aburi „Resicza” Nr. 2, prima construită în sud-estul Europei, în 1872 la fabrica de locomotive Reșița. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este reprezentat un tren automotor în noua staţie CF Aeroport Henri Coandă din Otopeni, de unde se asigură transportul cu trenuri directe la staţia Bucureşti Nord începând cu planul de mers de tren 2020/2021. Al treilea timbru al seriei cu valoarea nominală de 5,50 lei redă grafic Locomotiva Diesel modernizată, de tip 060-DA cu o putere de tracţiune de 2.100 CP, model construit în România în perioada 1959-1988 si modernizata in perioada 2000-2007. Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este ilustrată Locomotiva electrică 060 EA, seria 41, putere 5100 kW, model construit în România în perioada 1964-1991. Pe manșeta minicolilor este reprodus logo-ul anului european Hop ON! #EUYearofRail, precum şi schiţa de colantare a locomotivelor ce tractează trenul „Connecting Europe Express”. Grafica timbrelor minicolilor este completată cu patru orificii de perfor în vecinătatea laturilor de 72 mm. Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprezentată ruta parcursă de Trenul „Connecting Europe Express” pe teritoriul României. Romfilatelia mulțumește specialiștilor Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale. Emisiunea de mărci poștale Anul European al Căilor Ferate va fi disponibilă începând de vineri, 10 septembrie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice: Tel: 021 / 336 93 92 [email protected]