Cum justiția NU a clarificat? Ce NU înțelegeți din sentințele care dau palmaresul CSA Steaua București?
Ne oferim să vă PLĂTIM CONSILIERE JURIDICĂ, să pricepeți odată, sau continuați să apărați infractorii?

Transfermarkt, site-ul german specializat în informații despre jucători, transferuri, statistici și valori de piață estimate ale fotbaliștilor,
nu este un reper oficial pentru palmaresuri sau istoria cluburilor. Amintim că în ultimele luni, în timp ce UEFA își modifica site-ul,
la ei o zi era așa, alta invers, pentru că aveau un angajat fcsb-ist care promitea pe toate forumurile că
„se ocupă el personal”! 😄 Ultimele lor „interpretări” sunt tot de la el, exact ce și-au dorit cei de la Fcsb:
să împartă palmaresul prin procese. Dar deciziile judecătorești românești spun clar:

  • Justiția: Instanțele au decis că palmaresul 1947-1998 aparține CSA Steaua, iar Fcsb are doar perioada de după 2017 (până atunci a activat ilegal).
  • FRF: Trebuie să notifice UEFA despre sentințe, dar preferă să apere clubul infractorilor. Nu văd procesele, nu văd sentința, așteaptă motivarea,
    apoi se fac că plouă de 2 săptămâni (presa v-a întrebat dacă veți notifica, dar tăcere!). Asta nu e federație, ci instituție dispusă să facă orice pentru infractori!
  • UEFA: „Biblia” competițiilor europene arată palmaresul istoric la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, nu prin FRF (care nu știe să citească),
    ci direct din sentințe. Acolo sunt cu un pas înaintea FRF care execută ordine pe telefon.

Hai să râdem până la capăt! Transfermarkt zice că, după „consultări cu FRF” și analiza UEFA (logo istoric la Steaua 1986), au creat 3 entități.
Păi băiatul care a interpretat a citit sentințele? Dacă realizează că Steaua a avut vreo 7-8 logouri, împarte totul în 7? Sau vor să intre și ei în procesul de defăimare a Stelei?

De ce spunem că e prostie în spatele căreia stă o „oaie”? Pentru că Transfermarkt nu știe de capul lor! Repetăm au oscilat în ultimele zi cu:
azi la Fcsb, mâine la Steaua, tot din cauza angajatului care promitea pe forumuri să țină istoria la patronul lor. La fel ca articolele din presă și comentariile TV.

FRF? DEPĂȘIȚI TOTAL! Cătălin Popescu: „Urmăriți UEFA, justiția nu a clarificat…”. Prostie sau rea-intenție?
Când sentința zice palmaresul e la CSA Steaua, ce nu-ți e clar? Băi Burlene, ia-l pe Stângaciu și pe Cătălin și apucați-vă de altceva,
logica și rațiunea vă depășesc! Nu mai aveți argumente să apărați un club cu infractori și pretenții false. Faceți pe proștii?

Source

Lasă un răspuns