Având în vedere că regulamentele fotbalului românesc se pot modifica în timpul competițiilor, așa cum ați demonstrat recent prin decizia de a ajusta regulile pentru a avantaja direct o echipă din prima ligă, vă solicităm să aplicați aceeași măsură și pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua București!

Despre palmares

Fie că vreți sau nu să recunoașteți acest lucru, Steaua este echipa-fanion a fotbalului românesc, clubul cu cele mai mari performanțe interne și internaționale din istoria acestui sport în România. Palmaresul complet al Stelei – pe care îl cunoașteți foarte bine și asupra căruia ați luat act oficial – nu poate fi ignorat doar pentru a servi interesele unor grupuri restrânse.

Domnule Gino Iorgulescu, chiar dumneavoastră ați spus:

  • „Nu e nevoie să se facă o șmecherie românească, de stradă, să facem regulamentul ca lumea. M-am consultat și cu Burleanu și am făcut chestia asta.”

Atunci consultați-vă și pentru Steaua. Recunoașteți-i împreună palmaresul, nu mai atribuiți numele altei echipe și împreună modificați regulamentul astfel încât să poată promova sportiv și direct, fără a fi împinsă spre „șmecherii românești” pentru a fenta regulamentele.

Știți foarte bine câți bani publici se varsă în majoritatea echipelor din Liga 1 și câte dintre acestea au „optimizat” forma de organizare exact acele practici pe care le-ați descris dumneavoastră. Când o modificare se face doar pentru unii, se numește interes direct, nu „dorinta de a ajuta fotbalul românesc”. Căci corect ar fi fost să se schimbe regulamentul și în 2021, când Dan Petrescu cerea acest lucru, dar atunci Justin i-a răspuns: „Au fost făcute demersuri și către Federație, dar s-a stabilit că astfel de reguli e greu să le schimbi în timpul campionatului și e normal să se modifice între două campionate naționale… e greu să schimbi regulile în timpul jocului.”

Domnule Răzvan Burleanu, domnule Gino Iorgulescu:

Vă întrebăm public – veți modifica regulamentul și pentru Steaua, exact așa cum ați făcut-o pentru FC Fcsb, pentru ca echipa să nu mai fie nevoită să apeleze la „șmecherii românești, de stradă”? Sau recunoașteți că în fotbalul românesc regulile se schimbă doar pentru unii, iar ceilalți sunt lăsați să lupte împotriva unui sistem strâmb doar pentru că deranjează alte interese?

Source

Lasă un răspuns