Pornim în 2021 cu un singur gând, PROMOVARE! Să facem totuși un scurt rezumat al anului care va urma:
Este important ca toată Națiunea Stelistă să înțeleagă că acesta este un obiectiv vital și să acționeze în acest sens.
Principalul adversar la promovare rămâne clubul care a încercat cel mai mare furt de identitate din istorie fotbalului românesc, care, după cum deja se știe, se va folosi de orice mijloace pentru a continua minciuna. De aceea, și Steaua trebuie să facă toate eforturile pentru a ieși învingătoare din acest duel, pentru asta, până la reluarea campionatului, antrenorul Daniel Oprița va mai transfera câțiva jucători în scopul de a întări echipa pentru finalul de sezon dar și pentru sezonul viitor.
Atunci când situația pandemică o va permite, va fi inaugurat și noul stadion al Stelei, iar acest lucru se va întâmpla, așa cum este firesc, în prezența tuturor legendelor și suporterilor clubului. Din păcate, însă, nu credem că acest eveniment va avea loc în prima jumătate a anului.
Dar atunci când în tribune se vor întoarce suporterii, spre finalul anului 2021, cel mai probabil, avem datoria să umplem până la refuz stadionul și Peluza Sud.
Dacă lucrurile vor reveni la normal, prin normal înțelegem și promovarea echipei, vor reveni și mult așteptatele deplasări, ocazie cu care le vom arăta celor din țară cum stă treaba cu suporterii steliști.
Avem stadion, echipă, suporteri, pentru ca peisajul să fie complet, avem nevoie și de adversari cu nume (Rapid, Poli, Petrolul, Craiova, U Cluj și, cu șanse reale, Dinamo).
Programul Națiunea Stelistă va continua și vom încerca împreună să atingem targetul de 1.000.000, sumă ce va fi oferită, la final de campionat, ca primă de promovare. În sezonul 2021-2022, obiectivele noastre vor deveni și mai îndrăznețe, direct proporțional cu liga în care ne vom afla.
Odată cu reînceperea campionatului, în martie, emisiunea Națiunea Stelistă se va relua cu invitați din ce în ce mai interesanți.
Venirea lui George Ogăraru în postura de manager al secției de fotbal ne dă speranțe că, alături de Ștefan Iovan, va reuși să îmbunătățească poziția pe care se află acum Centrul de copii și juniori al clubului, locul 61 din 69, de acesta depinzând viitorul Stelei.
Advertorialele plătite în presa sportivă nu își vor atinge obiectivul. Pe tot parcursul anului 2020, am aflat cum stadionul va ajunge la primărie, cum va putea juca oricine pe el, cum Becali câștigă numele, cum vărul și soferul vorbesc despre palmaresul recâștigat, cum toți își dau cu părerea.
Acesta este anul în care toată suflarea roș-albastră trebuie să strângă rândurile și să vegheze la rechinii care dau târcoale clubului. Nu trebuie să mai existe interpretări, numele și palmaresul au fost și vor rămâne la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti (armata, mapn sau cum vreți să îi spunem).
Orice derapaj venit de la oamenii „de bine” din fotbalul românesc trebuie imediat taxat de către CSA, suporteri, steliști.
Pentru Clubul Steaua, în 2021, urmează un alt eveniment major, Jocurile Olimpice de la Tokyo, de unde sperăm ca sportivii steliști să se întoarcă cu multe medalii.
#aicieSteaua #spiritdeluptă