Prezentăm, în acest articol, câteva moduri mai plăcute de învățare, din care se pot inspira atât profesorii cât și elevii, inclusiv în cazul pregătirii pentru testele de Evaluare Națională.

Creați experimente științifice simple

Experimentele științifice se pot crea foarte ușor la anumite materii. Avantajul acestor experimente este acela că elevii vor înțelege importanța experimentelor și le vor folosi, la rândul lor. Este recomandat să folosiți un organizator grafic pentru a-i determina pe cursanți să prezică ce cred că se va întâmpla în timpul experimentului.

Permiteți elevilor să lucreze în echipă

Există studii care susțin ideea că atunci când lucrează în echipă, elevii rețin mai ușor informațiile. În plus, își dezvoltă abilități de gândire critică și abilități de comunicare. Acestea nu sunt singurele avantaje ale lucrului în echipă.

Includerea activităților practice

Un mod distractiv de învățare ține de includerea activităților practice. În multe școli se folosesc deja procedee care țin de gamification (introducerea unor elemente de joc în activități școlare). Astfel de activități distractive îi vor ajuta pe elevi să rețină mai ușor informațiile și să uite mai greu. Elevii pot publica piese mici online prin intermediul blogurilor personale, pot participa la concursuri de scriere sau chiar pot crea cărți, sau scrie scrisori prietenilor. Orice lucru care face o activitate mai semnificativă și mai antrenantă reprezintă un plus evident.

Includeți pauzele în program

Este dificil să înveți continuu, multe ore la rând. Pauzele sunt importante pentru creier, dar și pentru corp, în cele câteva minute elevii pot face câteva exerciții fizice.

Organizați excursii pe teren

Excursiile în aer liber reprezintă o modalitate excelentă de a conecta informațiile teoretice cu realitatea înconjurătoare. Este vorba despre acea viziune practică de care vor avea nevoie și mai târziu, nu numai în perioada școlii. Conectați întotdeauna învățarea la viața reală.

Încorporați tehnologie de ultimă generație

Tehnologia reprezintă o modalitate excelentă de a face studiul mai distractiv și prin urmare mai ușor. Telefoanele inteligente și tabletele oferă o varietate de aplicații educaționale care pot împlini nevoile de instruire ale elevilor care se pregătesc pentru testele din cadrul evaluării naționale.

Creați centre de învățare distractivă 

Orice activitate care îi face pe elevi să lucreze împreună este distractivă. Pot fi proiectate centre de învățare distractivă care oferă elevilor posibilitatea de a alege subiecte de studiu. Pot fi proiectate centre care permit elevilor să utilizeze computere, sau alte dispozitive electronice.

Stabiliți cât mai puține reguli

Prea multe reguli nu ajută deloc învățarea, pentru că dispare distracția. Stabiliți de la început cât mai puține reguli, pentru ca elevii să se simtă mai puțin constrânși și să se concentreze mai bine pe ceea ce învață.

Oferiți elevilor mai multe opțiuni

Ori de câte ori este posibil, oferiți elevilor posibilitatea de a alege modul în care învață. De exemplu, nu este recomandat să cereți tuturor să scrie un eseu pe o temă dată. Este posibil ca unii elevi să se simtă mai confortabil dacă ar face, de exemplu, o prezentare.

Încurajați mișcarea în sala de clasă

Ori de câte ori este posibil, încurajați mișcarea, În acest fel elevii vor fi mai activi și mai motivați. Ori de câte ori puteți implica mișcarea într-o lecție, nu pierdeți ocazia, este mai interesant pentru toată lumea. 

Încurajați reacțiile

Elevii pot fi rugați să aplaude o dată dacă sunt de acord cu ceea ce se discută, sau de două ori dacă nu sunt de acord. Sau, ar putea ridica degetul mare în sus dacă sunt de acord, sau să-l lase în jos dacă nu sunt de acord cu ceva.

 

Învățarea poate fi distractivă, dacă este făcută corect. Dar atenție, a face învățarea distractivă și antrenantă poate fi dificilă. Atunci când lecțiile sunt interactive, elevii au mai multe șanse să urmărească și să rețină mai multă vreme ceea ce învață. Pe măsură ce elevii sunt mai implicați și învață într-un mod mai plăcut vor căpăta mai multă încredere în ei înșiși și va fi un cîștig pentru toată echipa, elevi și profesori.

Source