
⚠️ Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare, nu ca o relatare a unor fapte verificate.
Domnul Teodor Florin POPA s-a înscris în concursul pentru comandant și punem pariu că va câștiga alegerile care vin. Amuzant e că are aproape vârsta de pensionare, ceea ce îl va face comandant numit prin concurs doar până la pensie, fie 6 luni, fie maximum 1 an, așa cum au fost toți împuterniciții, și ajungem tot în același punct.
Domnul Eduard DANILOF s-a înscris și el în concurs, spre mirarea colegilor din minister, care nu înțeleg cum a acceptat o asemenea umilință publică, după ce a fost apelat de Valeriu Roșu cu „nu a luat bacul, e repetent”, deși a fost oricum împuternicit în continuare la club.
Peste un an, după pensie, gurile rele zic că îl vor trimite și pe Edi pe undeva, iar comandant al clubului va deveni domnul… 🥁🥁🥁 Bogdan Marinescu, care oricum, spun gurile rele, conduce clubul de ani de zile din umbră, ocupându-se zi de zi, de 9 ani, de „promovarea Stelei”.
Interesant, nu? Punem pariu că acesta e filmul prost servit de MApN, cu toată „transparența” și „buna” voință aferentă?
Tot gurile rele zic că, într-o seară, oamenii din club și cei din MApN s-au supărat pe ultimele proteste și cereri și au cerut ajutor de la jandarmerie ca să mai reducă din elanul Peluzei, cât a mai rămas din el.
Ați observat cum controlul la meci a fost de la intrare: jandarmerie – steward – jandarmerie – iar steward, de parcă nu era un meci de fotbal, ci o operațiune pentru securitatea națională.
Mai știți de planul acela al clubului? De deja 80-100 de zile îl tot așteptăm, spre amuzamentul lor și al tuturor celor care privesc cu stupefacție nepăsarea cu care MApN tratează acest brand.
Aici se încheie pamfletul, sau cum vreți să îi spuneți.
Dacă vă gândiți că Peluza Sud se va desființa sau se va lăsa intimidată, vă înșelați amarnic.