Stilu vestimentar pe care îl adopți în ținutele tale depinde mult de gusturile și preferințele tale, dar și de personalitate ta. Ce te faci însă atunci când structura corpului nu-ți permite să porți un anumit tip de croială de haine, sau nu poți purta anumiți pantofi deoarece nu te avantajează din cauza înălțimii?
Îți prezentăm mai jos câteva modele de pantofi și sandale potriviți pentru femeile minione, care te vor ajuta să te simți confortabil, să ai libertate de mișcare dar și să-ți pună în evidență statura, indiferent de înălțimea pe care o ai.
Încălțăminte cu talpă joasă, pentru ținute smart casual
Stilul smart casual este potrivit în special pentru ținutele de tip office, de zi. La astfel de outfituri, dacă ai o înălțime joasă, optează pentru pantofii comozi, cu talpa joasă, în stil Oxford. Având o notă ușor masculină, cu toc jos, pantofii de acest fel îți echilibreaza ținuta, mai ales atunci când porți pantaloni drepți, conici, care alungesc silueta. Acest tip de pantofi sunt la fel de potriviți și la rochii sau fuste mai lungi.
Pantofi cu toc mediu pentru ținute smart casual
Pentru ținutele smart casual de zi, o pereche de pantofi cu toc mic de la CCC sau cu unul mediu sunt, la rândul lor, foarte feminini și comozi. Îi poți purta împreună cu fuste sau rochii drepte, până în dreptul genunchiului. Cele mai potrivite fuste sunt cele de lungime medie, ușor evazate, care vor abate atenția de la statura ta medie.
Pantofi sport
Pantofii sport sunt ușor de purtat de către femeile minione, fiind ușor de integrat în ținute sport-casual, de zi. Îi poți purta cu fuste midi, un pic evazate în partea de jos, pentru un look confortabil și relaxat. Încălțămintea potrivită în acest caz este fie îndrăgitul model clasic alb, fie încălțăminte colorată, închisă în față și în culori diverse.
Ghete casual
Pentru femeile minione, ghetele scurte din piele, de tip Oxford, sunt foarte potrivite alături de pantaloni sau chiar fuste. Recomandările sunt tot pentru pantalonii conici sau cu linie dreaptă, până în dreptul gleznei, deoarece unii mai scurți vor ”decupa” și mai mult ținuta. Mai mult, poți purta ghete scurte de piele la orice tip de fuste casual, de zi.
Sandale joase, minimaliste
Sandalele simple, cu aspect minimalist pot fi asortate cu ușurință atât la rochii ușoare de vară, cât și la pantaloni din materiale fine și fluide. În plus, sunt deosebit de rafinate și evidențiază frumos linia gleznei. Sunt potrivite atat pentru outfituri de oraș, dar mai ales pentru vacanța mult așteptată de la mare!
Sandale nude
Modelele de sandale înalte, cu toc, în tonuri neutre de nude sunt perfecte prin forma lor simplă și elegantă pentru femeile minione. În această tonalitate, sunt potrivite atât pentru un look de zi mai formal, dar și la rochiile sau fustele de ocazie. Nuanța nude este ușor de asortat în special la tinutele in culori vii, dar și la materiale speciale precum tafta sau voal. Sandalele pun bine în evidență mai ales o ținută de vară, de exemplu o rochie multicoloră sau un costum de ocazie cu textură prețioasă.
Pantofi și sandale colorate, cu toc
Chiar dacă ai înălțime joasă, optează pentru pantofi și sandale statement, în culori vii precum ciclam, verde smarald sau galben, pentru o adevărată declarație de rafinament! Optează și în aceste cazuri pentru modele minimaliste, deoarece nu este recomandat să încarci statura ta joasă cu modele prea bogate. Poți asorta pantofii stiletto ori sandalele de vară cu poșeta sau plicul, dar caută mai bine sa le potrivești cu una sau două culori din imprimeul hainei pe care o porți. Designul încălțărilor este potrivit atât pentru fuste lungi, cât și la pantaloni lejeri.