Există numeroase situații în care te poți plictisi efectiv de aspectul casei tale. Acest lucru se poate întâmpla în multe cazuri, iar printre acestea se numără și momentele în care amenajarea s-a efectuat în urmă cu o lungă perioadă de timp sau pur și simplu a apărut dorința de modernizare și de înfrumusețare. Indiferent care este motivul pentru care îți dorești să îmbunătățești ceva la designul interior al locuinței, trebuie să știi că poți apela la câteva trucuri care pot influența mai mult decât crezi aspectul general al acesteia, fără a face o investiție prea mare! Află mai multe în cele ce urmează!

        Iată câteva trucuri pentru îmbunătățirea designului interior al locuinței fără a face investiții mari:

  1. Schimbă decorațiunile din casă

Toate elementele de decor, chiar dacă par mici și nu foarte importante, au un impact mai mare decât crezi asupra aspectului general al unei încăperi. Astfel, poți începe prin schimbarea acestora. De exemplu, alege alte perne pentru canapeaua din living, eventual în alte culori sau texturi, dar care să se potrivească în continuare cu nuanțele mobilierului. Ulterior, poți schimba ciucurii și detaliul de prindere al draperiilor sau poți alege altele noi, tot în nuanța pernelor asupra cărora ai decis pentru canapea. Dacă ai elementele de decor și pe mobilă, încearcă să le muți în alte încăperi sau să alegi altele noi, care să se potrivească la fel de bine.

  1. Utilizează corpuri de iluminat moderne

Tehnologia a avansat extrem de mult în ultimii ani, iar acest lucru are urmări pozitive și atunci când vine vorba de designul interior al casei sau apartamentului tău. Chiar dacă nu ești dispus să investești foarte mult în schimbarea tuturor corpurilor de iluminat din locuința ta, poți să oferi un plus de valoare prin adăugarea unor mici detalii. Pentru a face acest lucru, ai la îndemână o oferta variată de benzi led la preț avantajos pusă la dispoziție de cei de la Ledel.ro. Poți amplasa aceste accesorii oriunde în casa ta, iar în acest fel vei reuși să schimbi destul de tare aspectul general al întregii locuințe.

Iată câteva locuri unde poți pune bandă led:

  • În spatele tăbliei de la pat;
  • Sub comoda din dormitor;
  • Sub corpurile de mobilier suspendate din bucătărie;
  • În spatele televizorului din living;
  • În jurul oglinzii de pe hol.

Pe lângă acestea, cu siguranță există și alte numeroase locuri unde o poți amplasa. Înarmează-te cu creativitate și găsește spații potrivite, pe care să le pui în valoare.

  1. Folosește-te de plante

Plantele verzi vor schimba întotdeauna foarte mult designul interior al încăperilor în care sunt utilizate. Astfel, dacă ai la dispoziție câteva spații libere unde poți plasa câteva plante ornamentale, ușor de întreținut – este mai mult decât minunat! Poți folosi, de asemenea, și câteva flori de dimensiuni mai mari, în ghivece decorative, pe care să le pui în colțul camerei.

Modernizarea locuinței tale poate începe treptat. Urmează sfaturile de mai sus și schimbă aspectul acesteia instant, prin investiții minime ! Sursă foto: Shutterstock.com

Source