Laurențiu Vasioi, fondatorul trupei Sweet Kiss, cel care a orchestrat, interpretat și a contribuit la compoziția pieselor de succes „Alin, Alin” și „Floare albă, Floare neagră”, A FOST EXCLUS din formație de către cele două colege, Irina Pavlenco și Nicoleta Aneni, alături de care a cântat pe aceeași scenă 25 de ani.

Chiar la împlinirea a 25 de ani de la înființarea trupei, Laurențiu a fost dat la o parte și înlocuit pe scenă, fără măcar să fie anunțat. Irina și Nicoleta au profitat în mod abuziv de un acord pe care Laurențiu l-a semnat de bună credință acum 6 ani, acord care le permitea celor două colege ale sale să utilizeze numele Sweet Kiss și piesele care au consacrat trupa. În niciun caz acordul nu a fost făcut în ideea de a-l înlocui pe Laurențiu. Cu toate acestea, Irina și Nicoleta au semnat câteva contracte în numele Sweet Kiss, urcând pe scenă alături de un alt solist,  care a interpretat fals, dar a și uitat versurile în timpul concertului, aducând un prejudiciu de imagine trupei, dar mai ales lui Laurențiu.

Pe lângă faptul că Laurențiu nu a fost informat despre înlocuirea lui, s-a creat confuzie în fața publicului în mod intenționat prin promovarea anterioară a concertului cu imaginea lui Laurențiu în formula Sweet Kiss Originală.


Îmi pare rău că, după 25 de ani în care am pus suflet pentru această trupă și am fost ca o familie, fiindu-ne aproape unul celuilalt la bine și la rău, cele două colege ale mele, Irina și Nicoleta, au ales să mă dea afară din propria trupă, pe care eu am fondat-o. Am dat acel acord de bună credință, fără să am nicio pretenție financiară și nu am nimic împotrivă ca ele două să cânte sub numele Sweet Kiss. Însă nu accept ca un necunoscut să mă înlocuiască, să interpreteze (fals) partea mea și mai ales să inducă în eroare publicul, fanii, organizatorii de evenimente cu privire la componența originală a trupei Sweet Kiss. Nu poți șterge istoria, indiferent cât de mult îți dorești. Și nici nu este moral să apari azi la un concert cu Laurențiu, mâine cu altcineva în locul lui. Mulțumesc publicului și fanilor noștri care ne-au susținut și au ascultat piesele trupei Sweet Kiss timp de 25 de ani și regret că s-a ajuns la această situație, împotriva voinței mele Laurențiu Vasioi, fondatorul trupei Sweet Kiss

Pentru relevanță, veți găsi in linkul ce urmează înregistrări parțiale ale pieselor formulei originale Sweet Kiss VS Fetele de la Sweet Kiss cu alt solist:

[embedded content]

______________________________________________________________________________

Formația Sweet Kiss a luat naștere în perioada anilor ’90, fiind fondată de cei trei talentați muzicieni: Laurențiu Vasioi, Irina Pavlenco și Nicoleta Aneni. Prin muzica lor, acești trei artiști au adus o mulțime de trăiri, emoții, povești de dragoste, nostalgie și sentimente frumoase în inimile ascultătorilor.

Trupa Sweet Kiss a cucerit publicul cu hituri precum „Alin, Alin”, „Floare albă, floare neagră” și „Plouă iar”, piese care au răsunat în toate discotecile și au fost apreciate pe numeroase scene din România. Muzica lor a fost o sursă de bucurie și amintiri pentru tineretul acelei vremi. Chiar și după mai mult de două decenii de la înființare, formația Sweet Kiss, în componența sa originală (Laurentiu, Irina, Nicoleta), continuă să fie solicitată la marile concerte retro din România. Astfel, muzica lor continuă și azi să aducă bucurie și nostalgie în inimile celor care îi ascultă.

Source