Există o mulțime de confuzii legate de varietatea penițelor și multe persoane se întreabă adesea care vârf de stilou este cel mai bun și spre care tip de peniță să își orienteze atenția. Fiecare stilou din colecția Poenari este unic, acesta fiind fabricat manual din lemn masiv. Penițele și alte accesorii sunt adaptate în funcție de preferințe.

În realitate, fiecare peniță are un propriu rol și este menită să servească anumite obictive de scriere. În cele ce urmează vor fi prezentate aspectele esențiale ale penițelor, pentru ca alegerea stiloului să fie una documentată.

Anatomia vârfurilor stiloului

Fiecare vârf de stilou este alcătuit dintr-un corp, un orificiu de aerisire, doi umeri, o fantă, dinți și un vârf. Materialele din care sunt fabricate penițele diferă, atât în procesul de scriere cât și ca rezistență de-a lungul timpului.

Alegerea peniței stiloului

Penița este, probabil, cea mai importantă parte a stiloului, dat fiind faptul că atinge direct foaia de hârtie. Materialul folosit va avea un impact foarte mare asupra scrisului. Alegerea peniței stiloului este o decizie personală, iar Poenari vă oferă diferite dimensiuni de penițe, menite să înglobeze fiecare stil particular de scriere.

Penița Poenari este realizată din otel cu vârful din iridiu, disponibilă in trei variante de grosime a scrisului:
-tip F (Fine) cu scris subțire 0,5 mm, recomandată pentru scris cursiv-lent;
-tip M (Medium) cu un scris de 0,6-0,7 mm, recomandată pentru scris cursiv;
-tip B (Broad) cu scris de 0,8 mm, recomandată atât pentru scrisul cursiv cât și pentru semnături.

Peniţa poate fi de asemenea placată cu aur sau bicoloră (aur și rodiu). În noua colecție de stilouri Poenari Alpha 46 a fost introdusă și opțiunea de a alege penițe din aur masiv de 18K. Proprietățile aurului fiind recunoscute încă din cele mai vechi timpuri. O peniță din aur masiv este un element de declarație a luxului și eleganței. Pe lângă faptul că un asemenea stilou va fi ca o piesă de colecție, ca o bijuterie de familie, aurul rezistă foarte bine în timp datorită faptului că nu se oxidează și nu interacționează cu diverși compuși chimici.

Cum trebuie alese dimensiunile penițelor în funcție de tipul de tipul scrisului?

Pentru persoanele care au scrisul de mână mic și fin atunci penița F(Fine) este alegerea ideală. Un stilou cu o asemenea peniță va contura un scris feminin, fin, care transmite ideea unei personalități delicate, gingașe și altruiste.

Penițele M (Medium) sunt printre cele mai populare și permit, așa cum sugerează și numele lor, un vârf perfect pentru tipul de scris mediu. O peniță de dimensiunea M este ideală pentru orice tip de scris și sunt perfecte atunci când nu vă puteți hotărî cu privire la un tip anume.

Penițele din categoria B (Broad) sunt rezervate pentru scrisul mai mare mare sau pentru semnături. Liniile vor fi groase și clare, acestea evidențiind o personalitate puternică, autoritară și cu un statut important.

Dacă nu știți ce tip de peniță să alegeți, alegeți tipul de peniță M(Medium) care satisface cerințele majorității persoanelor pasionate de scrisul de mână.

În general, persoanele care au scrisul mai mic, ușor și precis vor prefera o peniță subțire spre deosebire de persoanele care au un scris mai mare.
Stilourile Poenari sunt fabricate manual, în inima atelierelor cu același nume. Un astfel de stilou reprezintă un cadou elegant, dar poate fi și o piesă de colecție emblema unei moșteniri de familie.

Source