Indiferent că ai 35 sau 55 de ani, identificarea unor modalități de a ameliora liniile fine și ridurile se află probabil pe agenda ta. Îmbătrânirea pielii este inevitabilă, dar informațiile și tehnologiile de care beneficiem în prezent ne ajută să arătăm la fel de tineri cum ne simțim. Ce putem face pentru a reduce cu adevărat ridurile? Iată cele mai importante aspecte de care ar trebui să ții seama.

Tratamente medicale care reduc ridurile

Cele mai importante tratamente de ameliorare a ridurilor sunt:

  • relaxarea ridului: botoxul este versiunea proteică purificată a toxinei botulinice, iar acest lucru înseamnă că este netoxică. Botoxul împotriva ridurilor poate fi o soluție la îndemâna oricui. Injectarea versiunii purificate relaxează mușchiul de sub rid, ceea ce face ca pielea să se întindă. 
  • folosirea de formule antirid: medicii folosesc colagen, acid hialuronic, dar și alți compuși sintetici, pentru a umple ridurile existente. 
  • utilizarea laserului: rejuvenarea facială cu laser este unul dintre cele mai eficiente tratamente împotriva ridurilor profunde.
  • peeling chimic: o substanță chimică este folosită pentru a afecta stratul superior al pielii, insesizabil însă, în acest fel organismul produce mai mult colagen, ceea ce duce la o piele mai catifelată și mai tânără. 
  • dermabraziunea: este o metodă care ajută la îndepărtarea stratului superior al celulelor, curățind în acest fel pielea.

Tratamente topice care reduc ridurile

Următoarele ingrediente pot reduce ridurile:

  • acizi alfa-hidroxi: sunt acizi naturali din fructe care îndepărtează stratul superior al celulelor moarte ale pielii, reducând astfel liniile fine, în special cele din jurul ochilor. Acizii alfa-hidroxi ajuta la stimularea producției de colagen.
  • retinoizi: un tratament topic eficient pentru riduri este tretinoidul (retin A) care ajută la reducerea liniilor fine și repară urmele produse de soare. Retinolul este o formă de vitamina A care se găsește în numeroase produse de îngrijire. 
  • vitamina C: ajută la creșterea producției de colagen, protejează împotriva razelor UVA și UVB și îmbunătățește afecțiunile inflamatorii ale pielii. 
  • pentapeptidele: sunt peptide formate din 5 aminoacizi. Pentapeptidele stimulează producția de colagen în pielea afectată de soare. De asemenea, atunci când sunt aplicate local, pentapeptidele diminuează liniile fine și ridurile.  

Ce poți face pentru reducerea ridurilor

  • Evită soarele: soarele este cauza principală a ridurilor. Expunerea la soare este un factor chiar mai important decât ereditatea. De aceea, protecția solară este esențială. Produsele cu factor de protecție solară protejează împotriva cancerului de piele și de asemenea ajută la prevenirea ridurilor.
  • Nu fuma: fumul de țigară îmbătrânește pielea, mai ales prin eliberarea unei enzime care descompune colagenul și elastina, componente importante ale pielii. 
  • Odihnește-te suficient: atunci când nu dormi suficient, organismul produce cortizol în exces, un hormon care descompune celulele pielii. 
  • Dormi pe spate: pentru a reduce formarea ridurilor, se recomandă dormitul pe spate.
  • Poartă ochelari: în cazul în care este nevoie, poartă ochelari, pentru că suprasolicitarea mușchilor faciali duce la formarea ridurilor.  
  • Mănâncă mai mult pește: se recomandă consumul de pește, mai ales de somon. Somonul și alți pești de apă rece reprezintă o sursă de proteine și de acizi grași esențiali (omega-3). Acizii grași ajută la hrănirea pielii și la reducerea ridurilor. 
  • Consumă mai multe fructe și legume: se recomandă fructele și legumele proaspete pentru compușii lor antioxidanți. Acești compuși luptă împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi (molecule instabile care pot deteriora celulele).
  • Hidratează pielea: produsele antiaging sunt importante, dar nu trebuie trecută cu vederea importanța cremei hidratante. Pielea hidratată arată mai bine pentru că liniile și ridurile sunt mai puțin vizibile. De asemenea, evită parfumurile și produsele care nu sunt blânde cu pielea. Folosește creme hidratante cu ceramide (pentru că acestea refac pielea) și cu acizi alfa-hidroxi.  
  • Renunță la bronz: de fiecare dată când te bronzezi, pielea ta îmbătrânește. Este valabil când te bronzezi la soare, la solar sau prin alte metode. Toate emit raze ultraviolete nocive care accelerează îmbătrânirea pielii.
  • Nu renunța la mișcare: Exercițiile fizice îmbunătățesc circulația sângelui și stimulează sistemul imunitar, ceea ce ajută la obținerea unui aspect mai tineresc al pielii. 

În cazul în care semnele de îmbătrânire a pielii te supără, consultă un dermatolog. Există tratamente și proceduri mai puțin invazive pentru netezirea ridurilor. 

septembrie 19th, 2022 by

Source