Aflată în continuă extindere, compania sendSMS, specializată în SMS Marketing & Mobile Advertising, a decis să externalizeze cererile de dezvoltări personalizate către câteva companii IT de încredere, iar FizteQ se află pe lista lor scurtă de recomandări. 

În timp ce sendSMS continuă să se concentreze pe soluții care ajută afacerile să activeze în SMS Marketing fără personal specializat, cererile de dezvoltări personalizate ale clienților săi vor fi redirecționate către o listă scurtă de parteneri IT.

SendSMS nu intermediază în niciun fel relația dintre clienții săi și partenerii recomandați și nu percepe niciun comision. Astfel, clienții sendSMS din România sau din străinătate, care au nevoie de integrări prin API, implementări cross-platform, dezvoltarea de soluții inovative, accesează direct lista de parteneri recomandați și aleg cu cine vor să lucreze: https://www.sendsms.ro/ro/integratori-certificati/  

“Dorim să întindem o mâna de ajutor clienților sendSMS care vor să-și automatizeze procesele și să profite la maximum de potențialul notificărilor (SMS, RCS, Viber, etc). Încercăm să menținem lista de recomandări cât mai scurtă și cu integratori dintre cei mai pricepuți, atât de pe plan național, cât și internațional. Alegerea de a recomanda FizteQ a venit firesc, căci am colaborat cu succes în dezvoltarea unor soluții sendSMS.”  – Liviu Băltoi, manager sendSMS.ro

Clienții sendSMS care au nevoie de dezvoltări personalizate pot apela cu încredere la echipa FizteQ. Expertiza companiei constă în: web development, mobile development, software development, UI/UX design, integrări cross-platform, optimizări la nivel de funcționalități și performanță. Andrei și Elena colaborează de 5 ani sub brandul FizteQ, dar împreună au 23 de ani experiență în programare. Colaborarea cu ei se desfășoară simplu și eficient: clientul vine cu ideea și ei propun soluția optimă, ținând cont de timp, costuri, performanță, planuri pe termen lung. În același timp, vin și cu idei de îmbunătățire și cu soluții la posibile provocări ce pot apărea. Pentru mai multe informații despre FizteQ, accesează: https://fizteq.com/

Mai multe despre sendSMS

 sendSMS este una dintre cele mai fiabile platforme de comunicații ca un serviciu (CPaaS) din Europa și “Cea mai bună platformă de mobile advertising din România” (European Enterprise Awards 2021). Compania are o prezență continuă de 14 ani în piața de notificări prin SMS din România, iar de mai bine de 7 ani sunt activi pe plan internațional, acoperind peste 170 țări și 900 de operatori telecom. 

sendSMS îți pune la dispoziție o platformă online cu multiple layere de securitate, prin care poți expedia SMS-uri în masă sau pe care o poți conecta prin API la aplicația utilizată de compania ta. Poți trimite SMS-uri clasice, SMS-uri rich media interactive utilizatorilor de Android prin serviciul RCS Business sau notificări chat multimedia prin Viber Business. În plus, sendSMS are în portofoliu peste 30 de module SMS gratuite dezvoltate pentru cele mai populare CMS-uri ecommerce, CRM-uri, ERP-uri și Integratoare, precum Magento, Shopify, Woocommerce, Hubspot, Zapier, ZenDesk, Monday.com și altele. 

Iar dacă nu ai o bază de date generoasă, poți apela la serviciul Mobile Advertising pe bazele operatorilor GSM, pentru un punct de start excelent în SMS Marketing.

Află cum îți poți dezvolta afacerea prin Chat / SMS Marketing și Mobile Advertising: https://www.sendsms.ro/ro/   

Source