Cartea apare în colecția Biblioteca Secolului 20 și cuprinde o prefață semnată de Ovidiu Pecican. Ghetto veac XX prezintă „viața romanțată a lui Baruch Landau, care e, se pare, mai puțin viața lui, cât viața epocii sale și a evreilor.” (Ury Benador)
Romanul debutează abrupt, cu marea călătorie din 1930 a „financiarului” Baruch Landau, soldată cu dispariția sa șocantă, apoi are loc o întoarcere în anul 1925, an de cotitură, când, căsătorit cu Mira fiica unui rabin, caută să plece la București pentru a ieși din sărăcie. Epopeea familiei Landau începe în ghetoul din Dorohoi, continuă la Brăila unde tatăl, croitorul Mendl Landau, decide să se mute pentru a scăpa de sărăcie. În copilărie, Baruch face cunoștință cu antisemitismul în mai multe forme, de la frământările din 1907, când țăranii răsculați se dezlănțuie împotriva evreilor, sau când susține examenul la liceu, la care obține nota 8,33 dar nu este primit deoarece locurile fuseseră completate cu „neevrei”. Neavând bani pentru o școală particulară, se angajează mai întâi ucenic la un fotograf, apoi funcționar la o societate comercială. Se apropie de mișcarea socialistă, fiind fascinat de Ștefan Gheorghiu sau Panait Istrati. Baruch devine obsedat de problema evreiască, încearcă să scoată o gazetă în idiș și chiar să lanseze o mișcare de popularizare a limbii și literaturii idiș.
Ghetto veac XX a fost prima parte a unei trilogii plănuite de Benador, în care următoarele volume ar fi fost Mâl și beznă, și Urcuș în gol. Acestea însă n-au văzut niciodată lumina tiparului.
„Fiind vorba despre recuperarea unui au¬tor evreu, unul dintre nu foarte mulții care s-au exprimat în spațiul nostru cultural, interesul față de creația lui deschide încă o cale spre înțelegerea mai bună a contribuției autori¬lor iudaici la ansamblul literar românesc dintre războaie. Acest patrimoniu este încă insuficient cunoscut, în pofida pașilor înainte care s-au făcut în reconstituirea unui peisaj plin de surprize și deloc lipsit de virtuți artistice. ” Ovidiu Pecican
«Ghetto veac XX, cartea care l-a făcut cunoscut, este o frescă de proporții, o tentativă extraordinară de a da tabloul general al vieții evreilor din România. Miza autorului este, ca de obicei, maximă; el dorește să epuizeze subiectul, „rezolvându-l” odată pentru totdeauna, și nemailăsând altora niciun petic de comunitate neexplorat. Organigrama ghetoului ne este înfățișată până în cele mai mici amănunte, ca și cum romancierul ar fi avut în fața ochilor, deasupra biroului, o hartă a lumii evreiești, înfigând cu fiecare pagină scrisă un steguleț; ieri am scris despre sinagogi, astăzi am lichidat hederul și școlile, mâine dau gata înmormântările, săptămâna viitoare intru în negustori și haine vechi.» Al. Mirodan, Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limbă Română
Ury Benador (Simon Schmidt) s-a născut la data de 1 mai 1895, în comuna Milișăuți (astăzi în județul Suceava). A fost al doilea născut dintre cei șase copii ai Liubei Schmidt și ai lui Moise Grünberg. A copilărit la Mihăileni, Botoșani, iar mai târziu s-a mutat cu familia la Brăila. A fost un autodidact, învățând de unul singur ebraica, franceza, germana, idiș și româna.
În 1916, împreună cu Iacob Botoșanski, a editat bilunarul Der Hamer, unde a publicat și primele sale creații literare în idiș. Debutul literar în limba română a avut loc în anul 1924 la Iași în revista Lumea literară.
A colaborat la numeroase periodice ale vremii. A obținut Premiul Asociației Criticilor Dramatici și Muzicali din România pe anul 1924. În 1927 a început să frecventeze cenaclul lui Lovinescu, „Sburătorul”, desfășurând o bogată activitate publicistică, de traducător, prozator și dramaturg, cu subiecte inspirate din mediul evreiesc și dovedind reale calități de analist. După 1944 a fost membru în Comitetul central al Consiliului Democratic Evreiesc. În 1948 a făcut parte din primul Comitet de conducere al Uniunii Scriitorilor, iar între 1947-1954 a îndeplinit funcția de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat din București.
A avut trei copii, două fiice și un fiu. A decedat la data de 23 noiembrie 1971, la București.
Opere: 1907 – Mloche – Mamluche (Meserie – împărăție), Nefilat Hahomot (Căderea zidurilor), 5 acte (1925) Appassionata (1935), Preludiu la Beethoven (1940), Ghetto veac XX (1934), Subiect banal (1935), Hilda (1935), Final grotesc (1940), Gablonz magazin universel (1961), Beethoven omul (1964).
Ghetto veac XX, de Ury Benador -(fragment)
«Baruch Landau ar fi socotit nebun pe oricine i-ar fi prorocit în după-amiaza aceea întunecată și ploioasă de octombrie 1925 că peste cinci ani o să apară în unul dintre cele mai citite cotidiene din București următoarea știre:
O DISPARIȚIE SENZAȚIONALĂ
De două zile a dispărut cu hi¬droavionul pilotat de el însuși cunoscutul financiar israelit Ba¬ruch Landau, magnatul trustului „Papyrus”, finanțatorul editurii „Mâine” și conducător din culise al acelei numeroase părți a con¬cetățenilor noștri de confesiune mozaică, neasimilați și neasimi¬labili cu interesele și aspirațiile neamului.
Se bănuiește o trecere în Rusia sovietică, lucru care, judecând după anumite afinități, ar fi și explicabil.
Înregistrăm și zvonul unei plecări în Palestina. Ar fi, în sfârșit, un început al drumu¬lui înapoi către întâiul Ca¬naan.
Într-un fel sau altul, fuga e pusă în legătură cu situația Băncii Landau-Popp & Co.
Dacă această fugă atavică îl scapă pe tristul aventurier de sancțiunile care n-ar fi putut să întârzie, au rămas încă destule „mari personalități” financiare și politice – printre care di¬verși deputați și ziariști, al căror somn nu mai poate fi liniștit.
În numărul de mâine, amănunte senzaționale.
Un asemenea reportaj i s-ar fi părut o glumă de prost gust care în niciun caz nu-l putea privi pe el, „zdreanța melodramatică, adolescentul întârziat până la treizeci de ani, bovarizând și peergyntizându-și viața”, cum îi plăcea să spună.»
Cartea va fi disponibilă din 11 aprilie, pe publisol.ro, în librării (Cărturești, Librarium, librăriile Alexandria, Sedcom Libris Iași, Librăria Mihai Eminescu, libraria Șt.O. Iosif, Compania de librării București, Prăvălia cu cărți Constanța și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).