Marketiu lansează serviciul de video marketing, care vine în ajutorul brandurilor românești, dar și internaționale, ce își doresc să îmbunătățească calitatea conținutul distribuit în online. În acest mod, brandurile au șansa de a se promova eficient, prin includerea celui mai popular tip de conținut în rândul audienței, în strategia de marketing, ajungând astfel, la un număr mare de consumatori într-un timp scurt.

De ce Video Marketing?

În anul 2021, mai mult de 82% din traficul prezent în online se îndreaptă spre video, iar studiile relevă faptul că peste 54% din utilizatori doresc să vadă mai mult conținut video de la un brandurile favorite. Un videoclip poate atrage atenția audienței de până la 5 ori mai mult decât o fotografie o poate face. Astfel, Video Marketing-ul a devenit o necesitate, imperativă creșterii, pentru orice afacere. 

Folosind acest tip de conținut brandurile pot atrage mult mai ușor atenția consumatorilor, indiferent de platforma pe care acestea doresc să se promoveze. De asemenea, pot fi obținute poziții de top în motoarele de căutare, iar 90% dintre utilizatori susțin că videoclipurile îi ajută atunci când iau decizii de cumpărare. Dacă utilizatorii au ocazia să vizioneze un videoclip cu un produs sau serviciu, există mai multe șanse ca aceștia să facă o achiziție.

Printre numeroasele beneficii ale celei mai importante componente ale strategiei de conținut se numără și creșterea nivelului de engagement, dar și atragerea unei noi baze de clienți. Acum brandurile pot folosi de conținutul video pe o multitudine de platforme precum YouTube, Facebook, Instagram sau TikTok. 

Obiective Video Marketing 

Orice brand are nevoie de video marketing pentru că prin intermediul acestuia pot fi atinse o multitudine de obiective, în mod eficient. Creșterea traficului către website, a ratei de conversie cu până la 80%, creșterea vânzărilor prin încurajarea deciziei de a face o achiziție, recunoașterea brandului, creșterea ratei de engagement, dar și loializarea consumatorilor, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le poți atinge cu ajutorul video marketing. 

Ce includ serviciile Marketiu de video marketing?

Serviciile de video marketing oferite de Marketiu includ atât partea de management și producție video, cât și partea de editare video. Printre acestea se numără crearea de videoclipuri pentru social media organic, ce au drept scop creșterea vizibilității brandurilor, dar și creșterea comunității prin intermediul unui mesaj comunicat în mod atractiv; videoclipuri pentru campanii plătite, prin intermediul cărora rata de conversie va crește; videoclipuri corporate, de prezentare, sau testimoniale care facilitează prezentarea poveștii brandului, într-un mod profesionist, îmbunătățind imaginea acestuia; videoclipuri pentru cursuri online. 

Source