Peste 200 de echipe au fost adversarele Stelei în decursul celor 74 de ani de existență. Și, pentru că este important să prezentăm istoricul adevărat și curat al echipei, astăzi continuăm cu Viitorul București, Carpați MEFIN Sinaia, Minaur Baia Mare, Siderurgistul Galați și FC Bihor Oradea.

? Viitorul București: 1j / 1v 0e 0î / ? 4-2
Într-un fel, această echipă e unică printre cele care au existat vreodată în România. Exceptând perioada antebelică, Viitorul București este singurul club românesc, alături de Dinamo și Fotbal Club Fcsb, care a jucat numai în prima ligă. Spre deosebire totuși de trupa din Berceni, care încă continuă să joace în Liga I după 18 ani de existență, Viitorul București a existat doar un tur de campionat. Totodată, e singura echipă de club înființată chiar de Federația Română de Fotbal.
Povestea începe în 1962, odată cu singurul trofeu oficial câștigat de vreo echipă națională a României: Campionatul European de juniori U18, găzduit chiar de țara noastră. Peste ani, a fost dezvăluit că FRF totuși trișase, trimițând în teren fotbaliști cu 3 ani mai mari decât adversarii. După terminarea turneului, FRF a decis să nu mai trimită jucătorii la echipele de unde veniseră, ci să înscrie naționala de tineret în Divizia A, sub numele de „Viitorul”. Din motive încă neelucidate, tricolorilor mici le-a fost desființată echipa înainte de începerea returului.

? CS Carpați MEFIN Sinaia: 1j / 1v 0e 0î / ? 6-2
Acest micuț club din stațiunea montană de la poalele Bucegilor nu e celebru pentru tradiție. Nici pentru suporteri, nici pentru cele mai mari performanțe ale sale (reprezentate de două sezoane jucate în Divizia B în anii ’60). Carpați Sinaia e celebră ca fiind prima echipă care a jucat vreodată cu Steaua.
Înființată în 1942, sub numele de „Emil Costinescu” (după numele fabricii locale de cuie, șuruburi și piulițe), echipa era formată din muncitori ai întreprinderii. Pe 15.08.1947, pe stadionul existent și astăzi la intrarea în oraș, sinăienii întâlneau proaspăt-înființata ASA București, aflată în Sinaia pentru primul cantonament din istorie. Rezultatul amicalului a fost 0-0, dar cele două echipe s-au mai întâlnit o dată, în Cupa României din 1963. Între timp, fabrica din Sinaia se naționalizase și se numea Uzina de Mecanică Fină (astăzi „Mefin”), iar echipa se numea „Carpați” și juca în Divizia B. Astăzi echipa de fotbal face parte din clubul sportiv susținut de primărie și activează în Liga V Prahova.

? CS Minaur Baia Mare: 17j / 11v 1e 5î / ? 36-18
Clubul cu cea mai mare tradiție din Maramureș a fost fondat în 1948 și mereu asociat cu industria minieră din zonă. De altfel, pentru o bună perioadă de timp, clubul s-a numit „Minerul”, nume cu care până și astăzi echipa e încurajată de suporteri. Cea mai bună performanță a venit totuși sub denumirea de FC Baia Mare, când băimărenii au jucat contra marelui Real Madrid în primul tur al Cupei UEFA din 1982 și au reușit chiar un egal pe teren propriu.
Clubul minerilor maramureșeni a trecut prin două falimente în ultimul deceniu. Ultima oară, echipa a fost reînființată în 2017, ca parte din Clubul Sportiv Minaur, și joacă în prezent în Liga III.

? AS Siderurgistul Galați: 4j / 3v 1e 0î / ? 14-6
La înființarea din 1955, echipa s-a numit Dinamo Galați și a făcut parte din seria numeroaselor cluburi fondate de Ministerul de Interne în toată țara. În 1962, recent-deschisul Combinat Siderurgic Galați a preluat echipa, redenumind-o „Siderurgistul”. A jucat pentru două sezoane în Divizia A, ocazie cu care a întâlnit și Steaua. A dispărut în 1967, Combinatul îndreptându-și atenția spre noua sa echipă, care se numea Oțelul.

? FC Bihor Oradea: 40j / 26v 7e 7î / ? 92-44
Deși CAO e clubul cu cele mai mari performanțe din Oradea, FC Bihor e echipa care a rămas cea mai vie în memoria suporterilor locali. Bihorenii s-au înființat în 1958, sub numele de „Crișul”. Ascensiunea lor a avut loc concomitent cu declinul lui CAO, care avea să dispară în aceeași perioadă.
Deși nu au câștigat niciun trofeu important, roș-albaștrii orădeni au avut o lungă prezență în Divizia A, fiind antrenați și de marele Emerich Jenei până în 1982. După o serie de insolvențe și management neinspirat, până la urmă FC Bihor a dat faliment în 2016. O timidă încercare din același an de înviere a clubului în același an a eșuat. În cele din urmă, primăria e reînființat demult-dispăruta CAO.

STEAUA vs. RESTUL LUMII prezintă istoricul adevărat și curat al echipei CSA Steaua București. Statisticile reunesc rezultatele din toate competițiile oficiale, naționale sau internaționale, din anii de activitate a echipei de fotbal Steaua București: 1947-2002 și 2017-2020.

http://www.as47.ro/palmaressteaua/

Source