Lista extinsă o puteți consulta la as47.ro/palmaressteaua.

? FC Tricolor Ploești: 3j / 1v 0e 2î / ? 5-5
O fostă echipă interbelică împotriva căreia Steaua a jucat doar în sezonul său inaugural, 1947-48, când numele său era FC Ploești (conform scrierii uzuale din acea vreme a orașului). Totuși, pentru cea mai lungă perioadă de timp, clubul s-a numit Tricolor. Este una dintre puținele echipe din țară contra căreia Steaua are palmares general negativ. A dispărut cândva în negura anilor 1950.

? Locomotiva Tîrgu-Mureș: 16j / 10v 3e 3î / ? 25-9
Fosta echipă a feroviarilor din Târgu Mureș a trecut prin mai multe nume de-a lungul existenței. De fapt, prima titulatură sub care Steaua a întâlnit-o a fost RATA Târgu Mureș. A dispărut în 1960, purtând numele CS Tîrgu-Mureș.

? CSM Reșița: 27j / 17v 4e 6î / ? 67-26
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița s-a înființat în 1926, sub numele UDR (Uzinele și Domeniile Reșița). Cele mai mari performanțe ale clubului sunt campionatul național câștigat în 1930-31 și Cupa României din 1954. În prezent, după „învierea” din anul 2009 și o perioadă petrecută inclusiv prin Liga IV, clubul activează în Liga II.

? FC Petrolul Ploiesti: 97j / 58v 18e 21î / ? 167-92
„Găzarii” de astăzi își au originea în celebrul club interbelic Juventus București. Înființat în 1924, cu suportul Băncii Comerciale Româno-Italiene, Juventus avea culorile roșu-albastru și a reușit câștigarea campionatului național în 1930.
După terminarea Războiului, clubul a fost alipit sindicatelor muncitorești petroliere și ulterior mutat în Ploiești, devenind una dintre echipele de tradiție ale țării. Steaua a câștigat în fața Petrolului o Cupă a României (1952) și o Supercupă a României (1995).

? CS Gaz Metan Mediaș: 8j / 6v 0e 2î / ? 19-8
Clubul medieșean s-a înființat în 1945, sub numele Karres Mediaș – după numele lui Samuel Karres, un industriaș local care deținea o firmă omonimă de tăbăcărie (actuala companie „Medimpact”). La scurt timp, autoritățile au alipit-o sindicatelor de extracție a gazelor naturale, fiind deținută și astăzi majoritar de compania Transgaz.
Gaz Metan, în prezent în Liga I, a ajuns în finala Cupei României în 1951, dar a pierdut în fața Stelei (pe atunci CCA).


STEAUA vs. RESTUL LUMII prezintă istoricul adevărat și curat al echipei CSA Steaua București.
Statisticile reunesc rezultatele din toate competițiile oficiale, naționale sau internaționale, din anii de activitate a echipei de fotbal Steaua București: 1947-2002 și 2017-2020.

Source