Un astfel de moment greu care ne încearcă pe toți – precum este decesul cuiva drag – necesită persoane specializate care să ne sprijine în permanență. O companie de pompe funebre cunoaște întregul proces și are capacitatea de a sprijini familia îndurerată cu tot felul de servicii. Adysim se numără printre companiile care îți stau la dispoziție în permanență, cu tot necesarul pentru ca acest moment să nu mai pară la fel de dificil ca la început. Personalul se va ocupa de tot ceea ce trebuie efectuat în astfel de momente, de la accesoriile funerare, până la întreaga documentație, medic legist și așa mai departe.

La orice oră din zi și din noapte Adysim îți este alături cu personal calificat în acest domeniu. Fiind disponibilă non-stop, firma poate fi contactată oricând în cazul unui deces. Toate persoanele îndoliate vor avea parte de sprijinul necesar pentru sarcinile ce sunt necesare în ceremoniile de acest tip. Fiecare familie sau persoană va beneficia de profesionalism, discreție și devotament din partea personalului acestei companii. Pe site-ul oficial, www.servicii-funerare-nonstop.ro, ai mai multe detalii despre toate serviciile și cum poți beneficia de acestea.

Firma oferă acces la multiple servicii tuturor clienților și la o mulțime de pachete de servicii ce pot fi achitate chiar și cu ajutorul taloanelor de pensie. Acestea sunt detaliate pe site, iar acolo vei putea vedea ceea ce este inclus. De asemenea, acest tip de informații se poate solicita și prin intermediul telefonului. În funcție de preferințe și buget, pachetele au capacitatea de a se plia cu ușurință în ambele cazuri.

În 30 de minute personalul ajunge la locație!

Imediat după ce s-a constatat decesul, pregătirile pentru înmormântare pot începe în siguranță. Știm cu toții că acest moment este mai mult decât dificil, însă o companie specializată va ști ce ajutor să îți ofere. Pentru a facilita acest proces, îți recomandăm ca imediat după constatarea decesului să apelezi firma Adysim. Personalul acesteia va ajunge la locația solicitată în mai puțin de o oră, respectiv în 30 de minute.

Compania asigură tuturor clienților transport cu mașini autorizate, inclusiv cu limuzine funerare, iar transportul de persoane nu va mai reprezenta o problemă. Personalul din cadrul firmei se va ocupa să îți ofere informațiile necesare în astfel de proceduri, cât și servicii ce corespund ceremoniei de înmormântare.

Pentru a afla mai multe informații referitoare la servicii și pachete, ai aici lista completa de servicii funerare oferite.

Multiple servicii pentru nevoile fiecăruia

Adysim oferă clienților mai multe servicii pe care le pot solicita în astfel de momente. Site-ul îți prezintă ofertele pentru parastas sau catering – oferte ce includ meniuri de post sau obișnuite. De asemenea, acestea sunt disponibile în mai multe variante, astfel încât fiecare client să aibă mai multe posibilități de alegere.

Totodată, după caz, firma oferă servicii de incinerare, toaletare, repatriere, medic legist, documente și declarații sau medic pentru îmbălsămare. Toate acestea vin însoțite de întreaga documentație corespunzătoare unei astfel de ceremonii.

Contact:

[email protected]

Șos. Colentina 375 & 389

Bd. Eroilor 90A – Voluntari

Șos. Bucuresti-Urziceni 193, Afumați – Ilfov Str. Codalbitei 43, București, Sector 2

Source