Întreaga gamă de produse Novatik a înregistrat creșteri de două cifre, cu mențiunea că țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică Novatik NATURA a înregistrat o dublare a cantităților vândute. Distribuția vânzărilor a fost relativ uniformă, zona de Sud a României fiind zona cu cele mai multe proiecte finalizate. În primele opt luni ale acestui an, exportul a avut o pondere de 25 % din totalul cifrei de afaceri, în creștere cu 31% față de aceeași perioadă a anului anterior. 

 “După un an 2020 afectat de pandemie, anul 2021 a debutat neașteptat, iarna blândă fiind unul dintre factorii care au influențat în sens pozitiv vânzările. În ceea ce privește cererea, se manifestă o tendință crescută pentru învelitorile fălțuite și prefălțuite, acest lucru datorându-se noilor trenduri din arhitectură care s-au manifestat pregnant în zona designului minimalist și modern. De asemenea, piața renovărilor și noile reglementări urbanistice și arhitecturale au condus la consolidarea acestei cereri, tabla făltuiță fiind o soluție des întâlnită în perioada începutului de secol. Dacă ne referim la culori, griul și negrul au dominat cererea. Cele două culori au fost printre preferatele consumatorilor în aceste prime opt luni, devansând cererile pentru culorile maro și roșu, care au fost favoritele anilor trecuți. Dacă discutăm despre forme și profile, învelitorile cu aspect plat, cel puțin în cazul nostru, sunt cele mai apreciate. Aceleași tendințe le-am regăsit și pe piețele externe unde suntem prezenți (Polonia, Croația, Ucraina, Slovenia), conturând un trend regional în ceea ce privește preferințele consumatorilor., declară Dan Mircescu, General Manager NOVATIK.

Compania Novatik își  menține în continuare poziționarea produselor în zona acoperișurilor premium, acestea diferențiindu-se  prin tehnologia de fabricație, materii prime, design și, nu în ultimul rând, modalitatea de instalare.  Gama de culori și profile este în continuă creștere și adaptare la trend-urile și nevoile pieței. Inovația și designul sunt și vor fi în continuare atuurile companiei noastre. Competitivitatea companiei constă în soluțiile propuse, gradul ridicat de siguranță, pe care produsele noastre îl asigură consumatorilor,  garanțiile extinse pe care le oferim și diversitatea profilelor și culorilor.

Novatik este lider de piață în România pe segmentul țiglei metalice în panouri mici (unimodulare) și singurul  producător de țiglă cu acoperire de rocă vulcanică din România.

Anul acesta compania Novatik a aniversat 17 ani de experiență pe piața acoperișurilor premium din România! Novatik are un statut aparte în piață și nu numai, fiind un trend setter și un deschizător de piețe. Acest statut  este dat de unicitatea produselor pe care le produce, de inovație și calitate. Novatik a devenit un brand important într-o piață precum Polonia, piață ce este considerată una dintre cele mai competitive piețe din Europa în materie de acoperișuri metalice.

Pentru 2021 compania estimează o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 50% față de 2020, iar profitul obținut va fi reinvestit, ca și până acum, în dezvoltarea companiei și în consolidarea brandului Novatik.

Source