Telefoanele mobile au devenit cu certitudine parte din viața noastră, iar acest lucru înseamnă că atunci când se defectează totul devine mai dificil. Problemele la nivelul acestuia se pot întâmpla din multiple motive, însă este important cum să îl refacem mai repede pentru a ne întoarce la obiceiurile noastre. În plus, gadget-urile noi par o adevărată provocare pentru cei care se ocupă cu reparațiile, dar nu un impediment. Chiar și așa, trebuie să alegi service-ul GSM potrivit care să știe să repare telefonul tău mobil în bune condiții. La MobileFIX ai parte doar de specialiști care să se ocupe în totalitate de device-ul tău.
Service-ul GSM MobileFIX este unul specializat și autorizat, care le oferă clienților posibilitatea de a solicita reparații la mai multe mărci și modele de telefoane. Deții un iPhone? Nicio problemă! MobileFIX se poate ocupa de reparațiile la nivelul acestuia, cât și de predarea sa în bune condiții. Dacă telefonul nu are o problemă complicată, poți beneficia de el chiar în 30 de minute, având ocazia de a asista la reparație. Astfel, în cazul în care te afli în București, Cluj Napoca, Brașov sau Constanța, în oricare dintre aceste service-uri GSM poți merge cu telefonul.
Specialiștii din cadrul service-ului pot soluționa probleme legate de iPhone, Samsung sau iPad, cât și de laptopuri sau PC-uri. În funcție de reparații, marca și modelul telefonului, pe site poți descoperi și prețul pe care îl vei plăti. Firma este una transparentă, cu personal ce poate oferi discreție și profesionalism pentru fiecare client. Așadar, nu trebuie să te îngrijorezi nici asupra datelor tale, deoarece acestea vor fi în siguranță la MobileFIX.
Reparații pentru telefoane de la Apple și Samsung
Chiar și noile modele de telefoane de la Apple și Samsung pot fi reparate la MobileFIX. Specialiștii se pot ocupa de probleme legate de înlocuirea bateriei, a difuzorului, a mufei de încărcare, a sticlei, display-ului, dar și la nivelul plăcii de bază. În plus, la acest service GSM poți merge și dacă telefonul a căzut în apă și nu mai funcționează. Personalul dispune de toate resursele necesare pentru ca dispozitivul să fie reparat în scurt timp.
În 90% din cazuri telefoanele pot fi reparate în doar 30 de minute. Aceste aspecte sunt, de asemenea, detaliate pe site-ul MobileFIX.ro. Acolo vei putea vedea detalii despre prețul reparației, tipul acesteia, cât și durata medie pe care o poate avea.
Servicii speciale pentru laptop sau PC
Device-urile pe care le deții pot fi reparate la MobileFIX cu ușurință. În cazul în care deții un laptop sau un MacBook ori un PC sau iMac, poți merge oricând să soliciți ajutorul specialiștilor din cadrul acestui service GSM. În funcție de dispozitivul pe care îl deții, pe site poți vedea ce reparații pot fi efectuate la nivelul acestuia. Dacă ai nevoie de ajutor pentru a descoperi problema telefonului tău sau alte informații, poți contacta echipa la numărul de telefon de pe site sau la [email protected].