Ne vedem nevoiți să vă scriem aceste rânduri, ca reacție la declarațiile tot mai dese ale cetățeanului George Becali, cu referire la dumneavoastră și oameni din Guvernul dumneavoastră, cetățean judecat și condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru dosarul „Valiza” și încă 3 ani de închisoare cu suspendare pentru răpire, cu alte câteva dosare deschise și cel care, așa cum a dovedit justiția din România, a FURAT numele Steaua București, în anul 2003!

Declarațiile acestui personaj aduc un grav prejudiciu de imagine și legalitate dumneavoastră și politicienilor din partidul dumneavoastră și din Guvern. George Becali afirmă că dumneavoastră, președintele Camerei Deputaților, îl veți susține în a prejudicia în continuare clubul Steaua București, club deținut de Armata Română. În continuare, un posibil viitor ministru al Guvernului îl susține pe acest individ, punându-se în incompatibilitate cu posibilul rol, acela de ministru al Apărării Naționale, adică exact structura care este direct prejudiciată și care, prin clubul Steaua pe care-l are în subordine, are un proces în desfășurare cu acest individ și clubul pe care-l deține!
Acest individ încearcă, prin nenumărate căi și cu sprijinul presei aservite, să intre în posesia brandului Steaua București de peste 8 ani, ignorând, în mod voit, decizia justiției, afirmând și susținând mincinos că încă deține marca Steaua București și că clubul pe care îl deține acum, SC FC Fcsb SA, ar fi Steaua București!
Dorim să vă aducem la cunoștință, în cazul în care nu știați, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a fost înființat în anul 1947 de către Armata României, iar de atunci până astăzi a dat României mii de campioni naționali, balcanici, europeni, mondiali și olimpici, susținând, de-a lungul acestor ani, sportul de cea mai înaltă performanță la peste 40 de discipline olimpice și neolimpice incluzând: atletism, gimnastică, scrimă, călărie, judo, înot, lupte, kempo, tenis de masă, tenis de câmp, handbal, baschet, volei, fotbal etc. Printre marii sportivi ai României, steliști, se numără: Lia Manoliu, Camelia Potec, Ana-Maria Brânză, Simona Radiș, Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuș, Iolanda Balaș, Laura Badea, Alina Dumitru, Sandra Izbașa, Claudia Presecan, Iosif Sârbu (primul campion olimpic din istoria țării), Cornel Oțelea, Ilie Năstase, Ana Pascu, Cristian Gațu, Ecaterina Stahl, Radu Voina și mulți mulți alți campioni.
Ceea ce face cetățeanul sus menționat nu este decât o bătaie de joc la adresa atâtor campioni, a întregului sport, nu doar la adresa Stelei, la adresa valorilor și principiilor pe care sportul le promovează!
Steaua nu este doar fotbal, Steaua este mult mai mult!
Dacă, din 1990 încoace, s-a permis de către decidenții politici din România distrugerea fotbalului și dispariția unor nume mari de cluburi de fotbal, prin permiterea unor indivizi certați cu legea și cu moralitatea să acapareze fraudulos multe cluburi de tradiție, nu credem că dumneavoastră doriți să intrați în istorie ca unul care a contribuit la distrugerea întregului sport de performanță din România! Nu credem că doriți să vă asociați cu indivizi care au furat fotbalul românesc cu complicitatea și suportul clasei politice de la vremea respectiva și a presei, prin promovarea unei minciuni și anume că UEFA interzice cluburilor de drept public participarea în cupele europene! Este o minciună propagată de către acești indivizi infractori cu sprijinul interesat al presei!

Ați declarat, în nenumărate rânduri, că doriți să schimbați percepția oamenilor despre clasa politică. Cum doriți să faceți acest lucru, când sunteți asociat cu astfel de personaje certate cu legea, care subminează justiția, homofobi, antisemiți, fără valori și principii, al căror unic scop este banul, prin prejudicierea continuă a Statului Român?

Source