Francisc Zavoda (Zavoda I) s-a născut pe 14 aprilie 1927, în comuna Rodna, Bistrița-Năsăud.

Prima lui legitimare ca fotbalist datează din 1938 (la 11 ani), la formația Phoenix Baia Mare, unde a activat timp de un deceniu. În 1948, face un scurt popas la CFR București pentru ca, în anul următor, să treacă la CCA aici cunoscând consacrarea și bucuria unor satisfacții sportive dintre cele mai alese, adunând 164 meciuri în tricoul roş-albastru şi 33 goluri marcate.

Cu CCA a câştigat șase titluri de campion, patru Cupe ale României, opt prezențe în echipa României, plus participarea la Festivalurile Mondiale ale Tineretului de la Helsinki, București, Berlin și Moscova.

În 1962, pune ghetele în cui, devenind doi ani antrenor al Naționalei de juniori, iar, între 1964-1966, secund la Steaua.

Pe lângă specializarea sa ca profesor de educație fizică, între 1966-1969 face Academia, după absolvire lucrând în Ministerul Apărării Naționale.

A mai revenit sporadic în fotbal la ASA Tg. Mureș (1979-1980), Progresul Brăila (1983) și Politehnica Iași (1984), desigur, ca antrenor.

Mai adăugăm titlul de maestru emerit al sportului.

A decedat în iulie 2011.

Source