Astfel, în primul trimestru din 2023 companiile au contractat credite totale, indiferent de monedă, în valoare de 18,79 miliarde lei. În comparație cu anul trecut, se constată un apetit mai crescut pentru accesarea de către companii a creditelor în valută. Creditele în valută contractate de companii s-au cifrat la 10 miliarde echivalent lei, în primul trimestru din 2023, iar cele în moneda națională la 8,7 miliarde lei. În primele trei luni ale anului, am asistat la creșterea apetitului firmelor pentru creditele în euro, astfel că acestea s-au cifrat la 8,7 miliarde echivalent lei. Și creditele în dolari au crescut, în perioada menționată, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 1,34 miliarde echivalent lei.  

            În primul trimestru din anul 2023, populația a accesat credite noi în valoare de aproape 11,7 miliarde lei, ponderea în totalul împrumuturilor noi fiind de 38,4%. Repartiția pe monede arată că populația a accesat aproape numai credite în lei, în proporție de aproape 96,7%. La creditele în lei pentru populație se constată o ușoară contracție a împrumuturilor accesate, în comparație cu valoarea raportată anul trecut, pe fondul situației generate de creșterea inflației.

            Repartiția pe monede a creditelor noi acordate arată că, din totalul de 30,5 miliarde lei, 65,7% reprezintă ca pondere împrumuturile în lei, 29,8% este ponderea creditelor în euro și restul de 4,4% în dolari. În ceea ce privește creditele în euro, 96,1% din valoarea totală a acestora a fost contractată de persoanele juridice. Creditele noi în dolari, acordate în trimestrul întâi din 2023, au fost contractate aproape integral de persoanele juridice.

            Sistemul bancar din România se află într-o poziție prudențială și financiară adecvată, mai toți indicatorii fiind situați peste mediile sistemelor bancare din Uniunea Europeană. Băncile din România sunt solide și bine capitalizate, indicatorul de solvabilitate a ajuns la 21,83% în luna decembrie 2022, de două ori și jumătate peste minimul solicitat. Rata creditelor neperformante a continuat trendul descendent, fiind de 2,65% la finele anului 2022, tendința fiind de aliniere spre media europeană.

            Industria bancară din România asigură, datorită specificului activității sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.

Source