Atunci când te muți într-o casă nouă, trebuie să acorzi extrem de multă atenție procesului de amenajare, pentru că modul în care îți decorezi locuința poate avea un efect vizibil asupra stării tale de spirit. Tocmai de aceea, îți venim în ajutor cu sfaturi și sugestii care te-ar putea inspira să alegi cele mai frumoase obiecte de artă pentru locuința ta. Cu puțină creativitate, poți schimba cu totul atmosfera din casă și te vei putea bucura de momente de relaxare în fiecare zi. Iată ce trebuie să faci:

Grupează piesele de artă în funcție de tematică

Dacă nu știi de unde să începi cu redecorarea apartamentului tău, coordonează totul în funcție de culori și alege câteva piese de artă, cu nuanțe similare. Nu trebuie neapărat să te axezi pe un singur tablou sau pe o sculptură; poți opta și pentru fotografii, piese pop art, piese vintage sau postere vechi, care îți atrag atenția. Spre exemplu, poți decora un perete din bucătărie cu o serie de rețete vechi, decupate din ziare, sau poți alege caricaturi amuzante, care să-ți confere o stare de bine. 

Alege piesele de artă care te reprezintă

Dacă vrei și câteva piese de artă în amenajarea casei tale, este important ca alegerea lor să te reprezinte cu totul. Dacă ești o persoană pasionată de fashion, decorează un colț al casei cu reviste și pictoriale celebre. Gândește-te cât de bine ar arăta un calendar Pirelli pe peretele din dormitor. Iar dacă ai simțul umorului, alege o sculptură amuzantă sau o caricatură colorată. Găsește piese de artă care să rezoneze cu personalitatea ta și care să creeze un ambient cât mai relaxant. Cu cât un tablou îți reprezintă personalitatea mai bine, cu atât mai mult vei simți o plăcere de fiecare dată când îl vei privi.

Creează un vibe

Atunci când admiri camerele personajelor tale preferate din filme și seriale, poți remarca un vibe diferit, în funcție de personalitatea fiecăruia. Cu decorațiunile potrivite, poți obține același efect și în locuința ta. De exemplu, dacă te pasionează călătoriile și cultura africană, poți opta pentru câteva tablouri cu peisaje din savană, sau pentru statuete sau măști tribale. De asemenea, poți crea un vibe disco în dormitorul tău, alegând un glob strălucitor, câteva postere pop-art și discuri de vinil, pe care le poți agăța pe unul dintre pereții camerei.

Aranjează o minigalerie de artă

Ai un perete liber și vrei să îl transformi complet? Poți alege mai multe tablouri de diferite dimensiuni, pe care le poți agăța pe acel perete, astfel încât să creezi o minigalerie de artă. Poți opta pentru fotografii alb-negru înrămate, pentru tablourile canvas moderne de la In Pride sau pentru picturile clasice în ulei. De asemenea, dacă îți dorești un living excentric, poți decora întregul perete cu articole din ziare sau cu postere pop-art.

Creează o atmosferă relaxantă

Arta nu trebuie să fie plictisitoare și nici serioasă. Arta trebuie să te îți inspire o stare de bine, să te facă să zâmbești și să te motiveze. Tocmai de aceea, este important să optezi pentru piese de artă care să creeze o atmosferă relaxantă și veselă în locuința ta. Alege culori vii, mesaje optimiste, mixuri de texturi care să îți stimuleze imaginația și creativitatea. Acum există atât de multe piese de artă, încât poți alege orice decorațiune pentru casa ta; important este să fii cât mai creativ și să fii mulțumit de rezultatul obținut.

Așadar, arta are un rol esențial în orice amenajare interioară, pentru că poate influența cu totul atmosfera și vibe-ul unei încăperi. Tocmai de aceea, atunci când îți alegi decorațiunile pentru casă, trebuie să ții cont de mai multe detalii: de tematică, de aspectul cromatic, de dimensiuni, dar și de starea pe care dorești să o creezi în fiecare cameră. Încearcă să îți lași imaginația și creativitatea să lucreze, astfel încât să alegi piese de artă care să te reprezinte cu adevărat.  

decembrie 3rd, 2021 by

Source