Ce este un credit neperformant?

Un credit neperformant este reprezentat printr-un credit la care compania ce a împrumutat banii ori persoana fizică nu a mai reușit să plăteasca rata în mai mult de 90 de zile întârziere. Pentru că împrumutul de bani nu este scutit de riscuri pentru bancă din cauza faptului ca economia de piața este într-o continuă mișcare iar uni clienți ar putea ajunge în situația în care nu ar mai avea disponibilitatea financiară să plăteasca rata lunara, creditul respectiv întră în categoria creditelor neperformante.  Un credit performant, de regulă oferă băncii posibilitatea să facă profit prin dobânda pe care o încasează cu succes plus banii împrumutați returnați băncii.

Când este declarat un credit ca neperformant?

După cum am menționat anterior, un credit este declarat neperformant atunci când rata este întărziată cel puțin 91 de zile. Pentru că economia fluctuează constant, iar unele sectoare pot să performeze mai bine decât altele, ori persoanele fizie să-și piardă locul de muncă din cauza concurenței ori a pieței saturate, se ajunge în situația în care cei care împrumută bani nu mai pot returna la timp dobânda aferentă cât și suma împrumutată. Există posibilitatea în care după timp prelungit de neplată a ratelor, banca să intre în posesia activelor ale afacerii dumneavoastră ori a locuinței pe care ați ipotecată. Deci de aceea vă recomandăm să nu contractați împrumuturi decât dacă sunteți sigură că aveți posibilitatea de a achita rata lunară pe termen lung.

De unde poți lua un împrumut pentru rău platnici?

Dacă te-ai aflat în împosibilitatea de plată a unui împrumut luat de la bancă pentru afacerea ta ori în scop personal, cel mai probabil ai fost declarat în biroul de credit ca rău platnic. Odată înregistrat acolo, băncile comerciale nu-ți vor mai putea oferi bani împrumut din cauza istoricului negativ. Pentru aceasta totuși există o soluție de creditare, mai scumpă ce-i drept, dar puteți intra în posesia banilor și în 24 ore. În următoarele rânduri vom face o analiză alături de specialiștii creditdoctor.ro pentru a vă pune la dispoziție câteva informații despre credite pentru rău platnici. Pentru a beneficia de un împrumut deși aveți istoric negativ trebuie să apelați la așa-numitele IFN-uri. Acestea sunt entități financiare nebancare ce oferă bani împrumut fără giranți ori garanții, dar cu o dobândă consistentă pentru a-și asigura pierderea. Dacă aveți nevoie de bani pe timp scurt ori mediu, vă recomandăm să apelați la ofertele de pe piață, dar să aveți certitudinea că puteți restitui împrumutul prin plata ratelor la timp, altfel veți intra și aici pe lista neagră și nu veți mai putea împrumuta de nicăieri.

Source