În perioada ianuarie-martie 2023, Secția de Ecologie a ONG Crispus Sibiu a organizat trei acțiuni de monitorizare în sisteme ecologice specifice hilacului sau șacalului auriu din Rezervația Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.). La acțiune au participat: ecolog Cosmin A. Târu (A.C.D.B. Vrancea, România), ecolog-biolog Giorgos Giannatos (Biosfaira NGO Atena, Grecia), ecolog Ilya Acosta Pankov (Muzeul de Istorie Naturală Sofia, Bulgaria), Lucian Parfon și Ovidiu Banea (membri Corpul de Control Ecologic Crispus Sibiu, România).
S-a calculat densitatea relativă de șacali prin metoda de stimulare bioacustică pe o suprafață de 43.433 hectare (434,33 km2), ceea ce reprezintă 9,57% din suprafața totală a sitului Natura 2000, ROSCI 0065 Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoe (453645,5 hectare/4536,45 km2).
În acest studiu au fost incluse 10 arii reprezentative pentru sistemul deltaic, unde s-au instalat un număr de 72 de stații, după cum urmează:
Grindul Lupilor / 8 stații (A1 Lupilor),
Crișan – Caraorman sat / 8 stații (A2 Crișan),
Letea – Merhei – Insula Cernovca / 6 stații (A3 Sulimanca),
Grindul Stipoc – Canal Iacob – Ostrovul Tătaru / 10 stații (A4 Chilia),
Murighiol – Dranov / 7 stații (A5 Murighiol),
Ilganii de Sus – Mila 23 / 9 stații (A7 Partizani),
Pătlăgeanca – Canal 36 / 8 stații (A8 Ceatalchioi),
Sfiștofca – Letea / 7 stații (A11 Sfiștofca) și
Sulina – Sfântu Gheorghe / 9 stații (A12 Sărături).
S-au identificat 80 de grupuri de șacali (240-400 de indivizi) cu o densitate relativă de 1,84 grupuri teritoriale / 10 km2. Prin extrapolare, s-au calculat un număr de 836 de grupuri teritoriale pe toată suprafața R.B.D.D., ceea ce reprezintă un număr estimat de 2508 – 4180 șacali. Densitatea relativă corespunzătoare fiecărei zone de studiu a fost: A1 Lupilor, 1,44 grupuri teritoriale / 10 km2, A2 Crișan, 2,3 grupuri teritoriale / 10 km2, A3 Sulimanca, 2,65 grupuri teritoriale / 10 km2, A4 Chilia, 1,41 grupuri teritoriale / 10 km2, A5 Murighiol, 3,2 grupuri teritoriale / 10 km2, A7 Partizani, 0,78 grupuri teritoriale / 10 km2, A8 Ceatalchioi, 2,45 grupuri teritoriale / 10 km2, A11 Sfiștofca, 2,02 grupuri teritoriale / 10 km2 și A12 Sărături, 1,57 grupuri teritoriale / 10 km2. Suprafețele inundate și ale lacurilor nu au fost încă excluse din calculele de densitate.
Au mai fost instalate 5 stații între Canal Caraorman – Lac Potcoava de Sud, A5 Litcov și 10 stații în Parcul Național Munții Măcinului (A9 Luncăvița și A10 Greci), stații care nu au fost încă monitorizate.
Acțiunile au fost autorizate cu permis de cercetare de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Administrația Parcului Național Munții Măcinului.