IVECO România a derulat în această perioadă, în colaborare cu Universitatea Politehnica București, un proiect prin care susține educația tinerilor în domeniul sustenabilității. Aproape 200 de studenți au avut ocazia să exploreze alternativele sustenabile de combustibili în cadrul laboratoarelor IVECO. Compania continuă astfel programul de proiecte CSR atât în domeniul educației, cât și al protecției mediului.

În cadrul parteneriatului cu Facultatea de Transporturi, IVECO România pune la dispoziția studenților și profesorilor spațiul și dotările necesare efectuării orelor de laborator pentru disciplina Controlul și reducerea poluării, la care participă cei din anul IV de studiu. Pentru a susține educația tinerilor în acest sector, compania mai oferă și stagii de practică în cadrul atelierelor de service IVECO TRUCK SERVICES pentru studenții facultății. Astfel, timp de două zile, în 11 și 18 aprilie, tinerii au avut ocazia de a analiza, experimenta și explora universul sustenabilității în domeniul autovehiculelor.

„Credem în misiunea noastră de a susține, a ajuta și a pune bazele unui viitor mai bun pentru tineri, pentru o lume mai bună, mai durabilă, sustenabilă. Avem speranța că acțiunile noastre, combinate cu orele de pregătire tehnică pot avea un impact pozitiv în viața oamenilor. În plus, ei, studenții de azi sunt specialiștii de mâine, și de ce nu, poate chiar colegi cu noi”, a declarat Andrei Gagea, Business Director IVECO România.

Inițiativa proiectului a apărut după ce, în anul 2018, IVECO a pus la dispoziția studenților un vehicul pentru zilele destinate orelor de laborator susținute în cadrul Universității Politehnica. Anul acesta, în afara vehiculului IVECO Daily, alimentat cu Gaz Natural Comprimat (CNG), compania și-a dorit să ofere și posibilitatea unei experiențe de laborator. Astfel, studenții au învățat în sala de training dedicată mecanicilor din rețeaua IVECO, locație care este echipată cu testere de măsurare a parametrilor vehiculelor, computere de diagnoză de ultimă generație și multe alte echipamente specifice.

Interactivitatea a constat în efectuarea de teste și măsurători ale gazelor de evacuare, având ca material didactic vehiculul IVECO DAILY alimentat cu CNG, dar și înțelegerea mai profundă a modului de funcționare al vehiculelor comerciale sustenabile, care asigură o diminuare a emisiilor poluante, cu adaptări relativ reduse aplicate motoarelor termice (motorul existent in sala de training putând fii studiat). Totodată am oferit posibilitatea observării fluxurior de lucru într-un service, la finalul orelor de laborator s-a efectuat un tur complet al service-ului IVECO TRUCK SERVICES.

Personalul IVECO TRUCK SERVICES a rămas pe perioada celor două zile alături de studenți și profesori, oferindu-le o experiență unică: posibilitatea de a vedea care sunt condițiile de lucru într-un atelier IVECO, cum arată stația ITP, motoarele de studiu aflate în sala de curs, dar și alte elemente și componente tehnice. La final, experții IVECO au răspuns tuturor întrebărilor studenților, oferindu-le cele mai bune sfaturi profesionale. Cu ajutorul acestor laboratoare, tinerii ingineri au înțeles avantajele tehnologiilor prietenoase cu mediul pe baza cărora sunt proiectate vehiculele cu emisii reduse.

IVECO România arată că, prin implicare și organizare, poate susține educația studenților și poate contribui la dezvoltarea, în viitor, a unei lumi mai puțin poluante și mai durabile.

Source