Cu cât o firma este mai mare sau are mai multe șantiere deschise, cu atât are mai multe dificultăți în ceea ce privește colectarea informațiilor de pe șantier, ceea ce înseamnă ca urmărirea obiectivelor se realizează cu dificultate. Colectarea și controlul informațiilor și al activităților de pe șantier se poate realiza astăzi într-un mod mult mai simplu și eficient. Soluția completă pentru construcții pe care o oferim schimbă modul în care livrați proiectele de construcții.

Ce obțineți în urma colectării datelor de pe șantier? Vă prezentăm în continuare 4 dintre cele mai importante beneficii pe care le aduce SocrateERP pentru construcții.

Aprovizionați la timp și în cantitățile necesare

Aprovizionarea cu întârziere sau aprovizionarea în cantități necorespunzătoare poate produce întârzieri ale lucrărilor, decalaje ale termenelor de predare a lucrărilor, creșteri ale costurilor de depozitare, creșteri ale costurilor de transport. Toate acestea înseamnă pierderi financiare, dar și nemulțumiri din partea beneficiarilor. 

Implementarea unui mecanism de aprovizionare la timp asigură livrarea materialelor la timpul potrivit și în cantitățile necesare. În cazul clienților noștri, companii de renume din industria de construcții, aprovizionarea se face pe proiect, pe fază și subfază, în funcție de cantitățile angajate și negociate cu furnizorii, ținând cont de necesarul de aprovizionare introdus la nivel de proiect. 

Cu SocrateERP controlați calitatea și nivelul stocurilor. Un plan de achiziții poate fi conceput în funcție de cantitățile necesare desfășurării în condiții optime a fiecărei faze sau subfaze a proiectului, cu verificarea respectării condițiilor agreate prin contract, și anume prețuri, termene de livrare și condiții de plată. În acest fel se optimizează spațiul de depozitare, se reduc costurile de aprovizionare, se pot negocia prețuri mult mai bune la furnizori, se pot controla costurile de transport și se poate obține o vizibilitate mult mai bună asupra comenzilor furnizor, dar și asupra stocurilor și a mișcărilor acestora. 

Introduceți pontajele în timp real 

Niciunui muncitor nu îi place să completeze foile de pontaj. În plus, dacă lucrează pe șantiere diferite în aceeași zi, poate fi destul de greu să contorizeze numărul corect de ore lucrate pe fiecare șantier în parte. Introducerea corectă a pontajelor este însă extrem de necesară pentru a ne asigura că proiectele sunt gata la timp și în limitele bugetului prevăzut.

Aplicația mobilă SocratePontaje permite introducerea pontajelor în timp real, direct de pe șantier, de pe orice dispozitiv. Astfel, puteți să urmăriți și să gestionați forța de muncă de pe telefonul mobil, puteți să obțineți informații exacte de pe șantier, detaliate la nivel de proiecte, faze și subfaze și reduceți costurile cu forța de muncă. 

Prin prelucrarea orelor lucrate pe proiect, se calculează costurile și profitabilitatea în timp real. Toate datele din aplicația mobilă sunt stocate în siguranță în cloud pentru acces imediat și de oriunde. SocratePontaje eficientizează și toate celelalte procese care decurg din pontaj: administrarea resurselor umane, salarizare etc. De asemenea, aceste informații pot fi mai târziu utilizate pentru realizarea altor tipuri de rapoarte, un exemplu de raport fiind cel de planificat versus realizat. 

Controlați proiectele de construcții în timp real

Fără să colecteze informațiile de pe șantier, managerii de proiect pot trăi cu falsa impresie că totul se desfășoară în limite normale și că lucrarea progresează conform estimărilor. În lipsa acestui control, se pot întâmpla lucruri nedorite precum întârzieri, pierderi de materiale sau creșterea timpului alocat unei faze sau unei activități.

Una dintre cele mai mari frustrări ale managerilor de proiect este provocată de lipsa instrumentelor cu care pot controla desfășurarea proiectelor și cu care pot măsura performanța și profitabilitatea lucrărilor pe șantier. 

Cu ajutorul SocrateERP, orice project manager poate gestiona derularea eficientă a lucrărilor de construcții, păstrând o evidență atât cantitativă, cât și valorică a tuturor materialelor și resurselor consumate pe faze, subfaze și activități. Pe măsura derulării lucrării, cantitățile consumate sunt evidențiate și se pot urmări costurile și profitabilitatea în timp real.

Măsurați profitabilitatea în timp real

Când vine vorba despre calcularea profitabilității, zicala “Mai bine mai târziu decât niciodată” nu se aplică, pentru că nu se pot identifica problemele și nici nu se poate reacționa în timp real pentru corectarea acestora. În plus, urmărirea și evidența strictă a consumurilor de materiale și materii prime se reflectă asupra calităţii construcţiilor realizate, ceea ce, pentru clienţi înseamnă o garanţie suplimentară a respectării angajamentelor și obligațiilor contractuale și a faptului că se respectă clauzele contractuale.

Indicatorii de performanță de la nivelul întregii organizații oferă detaliile necesare pentru a putea analiza “sănătatea” business-ului sau a fiecărui proiect sau șantier în parte. Profitabilitatea unui proiect depinde de foarte mulți factori: prețurile negociate cu furnizorii pentru materia primă, durata aprovizionării, costurile de manoperă, costurile cu utilajele, costurile de transport sau chiar eventuale derapaje sau întârzieri ale lucrărilor. Doar urmărind toate aceste aspecte ale proiectului în timp real, se poate calcula și urmări profitabilitatea proiectelor de construcție, se pot remedia din timp eventualele probleme apărute și valorifica eventualele oportunităţi.

Cu ajutorul SocrateERP și al aplicației mobile SocratePontaje, firmele care activează în domeniul construcțiilor își gestionează eficient toate procesele de business: achiziții, managementul contractelor, costurilor, consumurilor, salariaților, echipamentelor și utilajelor, maximizând profitul printr-o execuție eficientă a fiecărui proiect și prin posibilitatea gestionării mai multor proiecte cu resurse mai puține, prin integrarea și automatizarea proceselor cheie. 

Mai multe despre soluția SocrateERP pentru construcții puteți citi aici, unde puteți, de asemenea, solicita o prezentare personalizată sau o întâlnire cu unul dintre consultanții noștri.

Source