Administrator de investiții de venture capital și mentor pentru companii startup inovative în tehnologie digitală sau industrii tradiționale, Ciprian Păltineanu este un nume recunoscut în România și Europa Centrală și de Est, în zona de FinTech, economie circulară, mobilitate și resurse naturale, fiind invitat ca expert sau jurat la numeroase evenimente investiționale de specialitate.
Ciprian Păltineanu este membru neexecutiv în consiliile de administratie sau consiliile consultative ale mai multor companii românești și britanice, membru in Consiliul Director al RoFin.Tech – Asociației Române de FinTech, precum și membru al TechAngels România, ASPES și mentor în acceleratorul de afaceri BCR InnovX.
Absolvent al programului executiv UniFuture la IMD în Lausanne, Ciprian are un MBA de la Tulane University din New Orleans și diplomă in Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București.
“Mă simt deosebit de onorat că mi s-a acordat încrederea pentru a duce mai departe misiunea INSPET și a genera valoare pentru comunitate, clienți, angajați și acționari, contribuind într-un domeniu atât de important pentru infrastructura energetică strategică a României.
Pierderea domnului Mustățea, leader-ul companiei vreme de peste 24 de ani și totodată unul dintre cei mai respectați profesionisti români din domeniul constructiilor-montaj de infrastructură gazeiferă, lasă un gol adânc în inimile noastre. Este foarte greu să calci pe urmele giganților care au scris istoria; dar sunt convins că, alături de directorul general adjunct, domnul Nicolae Pândaru, și împreună cu întreaga noastră echipă de profesioniști de înaltă calificare, vom reuși să ne îndeplinim cu succes obiectivele. Sunt încrezător în viitorul energiei curate, în securitatea energetică a Europei cât și în contribuția INSPET, o companie antreprenorială românească, la atingerea acestor deziderate.” – a declarat Ciprian Păltineanu.
Începând cu luna iulie 2020, Consiliul de Administrație al INSPET SA constă din următorii membri:
-Dipl. econ. Ciprian E. Păltineanu, MBA – Președinte, membru executiv
-Dipl. ing. Paula Voinea – Vice-Președinte, membru neexecutiv
-Dipl. ing. Nicolae Pândaru – Vice-Președinte, membru executiv
-Dr. econ. Aura Mustățea, PhD – membru neexecutiv
-Dipl. econ. Andreea Voinea, MBA – membru neexecutiv
-Av. Mircea Stroe, Esq – membru neexecutiv independent
-Dipl. ing. Bogdan Pândaru, MSc – membru executiv
Despre Companie – Înființată în 1991, INSPET SA, descendentă directă a unei istorii de șapte decenii în industria românească de specialitate, este cea mai mare companie cu acționariat românesc cu activitate de construcții-montaj și antreprenoriat general în infrastructura de petrol și gaze naturale.
Printre cele mai relevante proiecte finalizate ca antreprenor general și constructor, enumerăm execuția celor 3 Staţii de Comprimare Gaze Naturale (STC Podișor, STC Bibești şi STC Jupa) din proiectul BRUA – Faza I, subtraversarea Râului Prut și conducta de gaze de la Iași la Ungheni, parte din interconectarea sistemelor românesti și moldovenești de transport gaze naturale, subtraversarea Fluviului Dunărea cu două conducte de gaze în zona Giurgiu – Ruse, parte a interconectării sistemelor romanești și bulgare de transport gaze naturale, instalația de comprimare și uscare gaze Depozit Sărmașel, modernizarea STC Șinca, modernizarea STC Urziceni, Depozitul Înmagazinare Gaze Ghercești, instalațiile tehnologice Depozit Gaze Bilciurești, modernizarea rafinăriei Petrotel Lukoil etc.
Suntem o companie cu tradiție în industria de specialitate, abordăm cu maximă seriozitate toate proiectele pe care le derulăm, complementând experiența cu dinamismul și deschiderea către inovare, totodată fiind o pepinieră recunoscută de talente pentru industria gazeiferă din România.
Pentru detalii adiționale ne puteți contacta la e-mail [email protected] sau telefon +40 244 406 515.