Astfel, primele produse care beneficiază de modificarea rețetei și de introducerea pe etichetă a numărului de licență “Gluten Free” – Fără gluten sunt oferite sub brandul Sissi – șuncă, jambon sau mușchi file, toate în format feliat și greutate fixă. Consumatorii le pot sesiza ușor la raft cu ajutorul simbolului oficial al spicului tăiat (The Crossed Grain Symbol) de pe fața ambalajului și a codului certificării fiecărui produs.

Certificarea a fost acordată de SGS România și Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG), organizație care reprezintă pacienții cu boală celiacă la nivel național, acreditată de Asociația Societăților Europene de Celiachie (AOECS) și licențiată în România pentru marca înregistrată a Spicului Tăiat (The Crossed Grain Symbol).

“Această certificare ne permite să continuăm să răspundem nevoilor dietetice speciale ale consumatorilor, precum si cele ale persoanelor afectate de boala celiacă sau de sensibilitate non-celiacă la gluten. Astfel, ne propunem să le ușurăm deciziile în privința produselor fabricate în România pe care le consumă și mai multă diversitate în ceea ce privește opțiunile de achiziții. Brandul Sissi, creat din apreciere pentru categorii variate de consumatori, își propune să răspundă unor nevoi și preocupări contemporane. Astfel, pentru produsele Sissi a fost eliminat glutenul din lista de ingrediente, dar s-au păstrat gustul și textura consacrate.”, a declarat Roxana Manolescu, CEO Caroli Foods Group.

“Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) este bucuroasă că o nouă companie, Caroli Foods Group, s-a asociat eforturilor noastre de face o viață mai bună celor cu boală celiacă sau cu sensibilitate non-celiacă la gluten. Este foarte greu pentru acești pacienți să aleagă produsele sigure pentru ei, deoarece sunt puțini producători în România care își asumă conformarea la măsurile stricte de siguranță alimentară pe care le implică certificarea Crossed Grain. Brandul Sissi le oferă acum produse sigure fără gluten, produse care au vizibilă, pe fața ambalajului. sigla Crossed Grain, indicația unui produs sigur pentru celiaci.”, a declarat  Angela Monica Stănescu, președinte al Consiliului Director ARIG.

De altfel, brandul Sissi a participat ca partener, în data de 14 mai, la evenimentul “Happy Gluten Free Fest”, cel mai mare eveniment de comunitate dedicat persoanelor cu boală celiacă sau sensibilitate non-celiacă la gluten, din România, organizat de ARIG, unde și-a prezentat produsele cu marca înregistrată a Spicului Tăiat.

Numită și enteropatie glutenică, boala celiacă este o afecțiune sistemică (afectează întregul organism), cronică (pentru toată durata vieții), care se manifestă în principal la intestinul subțire și este  generată de ingerarea glutenului, la persoanele predispuse genetic. Poate fi întâlnită atât la adulți, cât și la copii, fiind cea mai frecventă afecțiune indusă de alimente în cazul persoanelor adulte.

Despre Caroli Foods Group

Caroli Foods Group este liderul local în domeniul produselor din carne ambalate din România și unul dintre cei mai de succes producători de produse din carne din Europa de Sud-Est. Compania a fost înființată în 1994 și oferă în prezent un portofoliu extins de peste 200 de produse prin intermediul a cinci mărci: Caroli, Sissi, Campofrio, Maestro și Primo. Compania are o fabrică în Pitești și dispune de importante facilități logistice în toată țara, o flotă considerabilă și o rețea extinsă de distribuție.

Brandul Sissi, creat din apreciere pentru consumatori, își propune să răspundă unor nevoi contemporane prin produsele sale, consacrate de gustul delicios și textura delicată. Sissi conține gama de șuncă cu o textură foarte fină, sub această marcă fiind dezvoltate sortimente variate fiert-afumate și crud-uscate la vrac, în vid și feliat, din carne de porc, pui sau curcan. Produsele din portofoliul Sissi conțin carne selecționată cu grijă, iar în cazul șuncii atât de apreciate, procentul de grăsime este de doar 1,5% grăsime. De-a lungul anilor, Sissi a construit o platformă de apreciere destinată tuturor consumatorilor, axată pe nutriție, produse de înaltă calitate și un stil de viață echilibrat.

Source