Acum 74 de ani, la mijlocul lunii august 1947, echipa de fotbal Steaua București se reunea pentru prima dată în istorie, efectua primul cantonament organizat și susținea primele sale meciuri.

Fără îndoială, o poveste binecunoscută multor steliști. Totuși, ce e mai puțin cunoscut este UNDE s-au întâmplat acele clipe unice din negura timpului roș-albastru și unde le putem descoperi ASTĂZI.

7 iunie 1947: La sediul Ministerului de Răsboiu (MApN de astăzi), Gen. Mihail Lascăr promulgă ordinul de înființare a Asociației Sportive a Armatei. La acea vreme, sediul acestei instituții era în Piața Valter Mărăcineanu, iar această clădire, practic locul de naștere al Stelei, este și astăzi în picioare, la una dintre intrările în Parcul Cișmigiu.

10 august 1947: Fotbaliștii militari pleacă în primul cantonament, fiind cazați la Sanatoriul Militar Sinaia. Este dificil a spune cu exactitate unde se află astăzi acest loc, dar, potrivit cuvintelor marelui Ilie Savu, este vorba de actualul Hotel Păltiniș, unul dintre stabilimentele emblematice ale Sinaiei, în prezent nefolosit și într-o avansată stare de degradare.

15 august 1947: Are loc primul meci din istoria Stelei – un amical contra echipei locale a fabricii Costinescu. Partida a avut loc pe Stadionul Carpați, funcțional și astăzi, aflat după podul de intrare în Sinaia de pe DN1. Stadionul pe care Steaua a disputat primul meci din istorie are o singură tribună, pe ale cărei gradene vechi de beton ar încapea probabil circa 1.000 de spectatori. Pe acest gazon, la aceste porți, pe aceste bănci și în aceste tribune au jucat, apărat, stat și privit primii jucători, portari, antrenori, respectiv spectatori ai Stelei.

Primii adversari ai Stelei se numesc azi Carpați Sinaia și activează în Liga V Prahova. Echipa luase naștere în 1942, fiind dedicată muncitorilor fabricii Emil Costinescu (botezată după fondatorul său), producătoare de cuie, șuruburi și piulițe. Aceasta este actuala MEFIN (fosta Uzină de Mecanică
Fină), companie care produce în prezent sisteme de injecție diesel și care se află la intrarea în Sinaia dinspre București, pe Drumul Național 1.

#aicieSteaua #spirideluptă

Source