În vârstă de 72 de ani, Doina Păuleanu și-a dedicat viața artei, culturii și promovării artiștilor români și a operelor acestora. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti – astăzi, Universitatea Naţională de Arte – secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971, și și-a luat doctoratul în Istoria Artei, la Universitatea București. A fost director al Muzeului de Artă Constanța încă din anul 1990 și Președinte al Fundației Fildas Art. 

Printre lucrările sale de referință se numără „Viața tăcută a naturii – Flori, fructe, delicatese și obiecte în pictura modernă românească”, o amplă monografie în două volume, prima a genului publicată în România, cuprinzând creația marilor noștri artiști care au realizat naturi moarte pe parcursul unui întreg secol, între 1846 – 1916. O altă lucrare recentă este „Tonitza”, dedicată cunoscutului pictor român Nicolae Tonitza, marea sa iubire artistică. Aceste volume editate în condiții grafice deosebite și lansate la Galeria de Artă Senso rămân emblematice pentru erudiția fascinantă și valoarea care au caracterizat-o pe Doina Păuleanu. Ne pregăteam acum să lansăm monografia Oscar Han, aflată deja în tipar. 

De-a lungul vieții a scris și publicat numeroase alte lucrări în domeniul artei, dar și de antropologie urbană, imagologie şi management cultural, devenind un reper în lumea culturală și în istoria artei: „Singularitate şi reconstrucţie imaginară. Pictori români la Balcic”, „Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel Constanţa”, „Constanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii”, „Constanţa. Aventura unui proiect european”, „Moscheea regală Carol I Constanţa”, „Regalitatea şi Marea – Dobrogea 1878 – 1914”, „Singularitate și reconstrucţie imaginară – Pictori români în Bretania (1876-1940)” ş.a. Ultimul său volum, „Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței“, a fost lansat în noiembrie 2019. Chiar dacă nu a apucat să organizeze o festivitate așa cum și-ar fi dorit, în așteptarea unor vremuri fără coronavirus, și-a îndeplinit un ultim vis: așezarea pe un piedestal a bustului Reginei Maria, turnat în bronz de Oscar Han și adus de la Balcic la Constanța. Prin implicarea doamnei Doina Păuleanu, Muzeul de Artă Constanţa a ajunsă să deţină una dintre cele mai valoroase colecţii de artă din ţară cu opere ce fac parte din patrimoniul inestimabil al României. 

În anul 2008, Doina Păuleanu a primit premiul Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres, pentru activitatea sa în domeniul artei, din partea Ministerului Culturii din Franța. De asemenea, a fost recompensată cu Premiul Academiei Române „George Oprescu” în domeniul istoriei artei pentru lucrarea „Constanța: 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii”. Pentru contribuția sa la îmbogățirea vieții culturale dobrogene, Doina Păuleanu a primit în 2019 distincția de “Cetățean de onoare al Județului Constanța”. 

Prezența, verbul, eleganța exprimării și spontaneitatea doamnei Doina Păuleanu vor rămâne pe veci întipărite în mintea iubitorilor de artă. Fundația Fildas Art va pune la dispoziție imagini cu minunatele vernisaje pe care le prezida. 

Fundația Fildas Art

Source