Biografia lui Ștefan Câlția se reflectă în activitatea sa artistică prin apartenența la loc, formare și educație. Ștefan Câlția se naște în 15 mai 1942 în Brașov și este cel de-al doilea copil din cei șase ai Paraschivei și ai lui Aurel. În 1944, familia se mută în Făgăraș, așadar copilăria și-o petrece adesea în Șona, în casa de lângă biserică, la bunica Eudochia.

Formația artistică a pictorului este clădită la Liceul de Arte Plastice și Muzică din Timișoara, avându-l ca profesor pe graficianul Julius Podlipny (1955-1963), respectiv sub îndrumarea lui Corneliu Baba în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1964-1970). Din anul 1992, Ștefan Câlția devine profesor la Academia de Arte din București, la secția de pictură, împreună cu alți colegi de breaslă. În perioada 1992-1996 este decan al Facultății de Arte Plastice, iar după 1996, șef al Catedrei de Pictură din cadrul aceleiași universități.

Odată cu înființarea „Galeriei Posibilă” la începutul anilor 2000, desfășoară o serie de expoziții în muzeele de artă din țară, și nu numai (București, Timișoara, Iași, Cluj, Chișinău etc.). Din anul 2013, artistul este implicat, alături de „Galeria Posibilă” și Asociația Sătească „Șona Noastră”, în întărirea comunității din satul Șona.

Lucrările lui Ștefan Câlția evocă farmecul ordinii lumești a lucrurilor. Frumusețea albastrului pe care pictorul îl zărește pe dealurile copilăriei transpare și în lucrările sale. Casa părinților, precum și alte monumente arhitecturale ridicate în Șona, devin un motiv major în pictura lui Câlția: „Casa e locul tău, locul în care te simți ocrotit pentru că ești înconjurat de obiecte, dar mai ales în casa ta ești înconjurat de visele tale.” Șura albastră, pictură reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei, ocupă un loc aparte, în Casa albastră de la Șona, Făgăraș.

În lucrarea Cer alb (2016), reprodusă pe marca poștală cu valoarea nominală de 35 lei din colița emisiunii, prospețimea cromatică a casei complementează simetria universală și armonizează relația cu brunul pământesc. În colița emisiunii este redat și autoportretul pictorului Ștefan Câlția.  Pentru Cântărețul și casa albastră (2014), lucrare ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 1,60 lei, intuim o integritate a universului înconjurător și, odată cu acesta, un sentiment de veșnicie a prezentului. Amintiri cu luna (2014), pictură redată pe marca poștală cu valoarea nominală de 24 lei, evocă sinteza unui univers privit ca metaforă a lumii, o scenă de teatru interpretată de actorii ei, un organism viu ce păstrează amintirile și care se transformă odată cu omul.

Romfilatelia mulțumește Fundației Ștefan Câlția pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea va fi disponibilă de Luni, 23 octombrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

[email protected]

Source