Haiduc Rum a reprezentat o provocare pentru echipa agenția We Are Younger, din toate punctele de vedere. Fiind un produs exotic și neobișnuit pentru piața locală de băuturi spirtoase, romul produs de Distileria Măgura Zamfirei a avut nevoie de adaptare la preferințele consumatorilor și de o integrare cursivă în povestea brandului. Echipa WAY s-a concentrat asupra creării unui nume potrivit, a unei comunicări eficiente și a unui plan de distribuție bine definit. Fiecare element al produsului a fost conceput cu atenție și creativitate, pentru a atrage atenția publicului.

 “Din momentul în care clientul ne-a spus că vrea să lanseze primul Rom românesc, am știut că urmează multe provocări. Clar, era nevoie de un nume care să răsune și să rămână în mintea oamenilor, de o comunicare care să se ridice la nivelul celorlalte branduri și de un plan de distribuție bine pus la punct. Ne-am rezervat timpul pentru a veni cu un concept mai mult decât bun – ceva ieșit din tipare, conceput cu multă răbdare, atenție și creativitate. Am vrut să punem reunim haiducii cu turcii și melasa de trestie de zahăr cu faimoasa cârciumă a Zamfirei. Pe cât este de satisfăcător rezultatul final, pe atât de greu a fost parcursul până la el. Am vrut să simți asta din momentul în care îl vezi la raft, până în punctul la care sare capacul, torni în pahar și îl pui pe buze.”  spune Claudiu Ludoșan, Managing Partner WAY

 

POVESTEA DE DINCOLO DE MELEAGURI, ADAPTATĂ PE PLAN LOCAL

             Povestea Haiduc Rum îmbină legendele și miturile românești cu ideile iconice asociate de-a lungul anilor cu imaginea romului – pirați, corăbii, tâlhărie, viața pe mare. Astfel, echipa WAY a decis să integreze în povestea Zamfirei și a cârciumii sale noi personaje: haiducii. Acest concept a fost gândit pentru a crea o legătură între produsul exotic, obținut din melasă de trestie de zahăr, și elementele locale autohtone.

             Portretizați în mod similar, haiducii erau personajele de temut, care luptau pentru libertate, valori și cauze locale, dar și pentru a vedea ziua de mâine prin prada pe care o găsesc. Cel mai mare dușman al lor: turcii. De aici a pornit ideea vasului turcesc, încărcat cu bogății de pe meleaguri îndepărtate, aflat în drumul său pe Dunăre. Vasul este prădat de o bandă de haiduci condusă de faimoasa și frumoasa Razna – care, alături de banda sa, hotărăște să apeleze la faimoasa Zamfira pentru a transforma melasa de trestie de zahăr într-o băutură nemaivăzută.

             WAY a născocit povestea care poate face legătura între legendara Măgură a Zamfirei, poziționată în Teleorman și melasa de trestie de zahăr, ingredient exotic pentru meleagurile românești, poziționate în acest context mitic.

             Brandul Distileria Măgura Zamfirei se remarcă prin crearea de produse de circulație internațională, care îmbină elemente tradiționale și locale cu o abordare modernă și inovatoare. Haiduc Rum nu este o excepție, integrând elemente marinărești, care se leagă de originile băuturii și de perioada interbelică din România, marcând influențele vestice ale acelui timp. Etichetele produsului au fost realizate cu atenție la detalii de către echipa creativă, în colaborare cu FLEXO, care a reușit să redea cu fidelitate elementele vizuale concepute de WAY. Cu influențe din stilul art deco și elemente nautice, etichetele Haiduc Rum reprezintă o combinație armonioasă între contrast, elemente marinărești și nuanțe de brand.

SOLD OUT – DE LA LANSARE

            Distileria Măgura Zamfirei, intrată pe piața de spirtoase craft din România în primăvara anului 2022, a obținut un succes rapid cu lansarea Haiduc Rum, care în mai puțin de șase luni de la lansare a devenit un produs sold out și a câștigat trei medalii internaționale. Cu o piață a băuturilor spirtoase în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, Distileria Măgura Zamfirei și-a propus să se evidențieze prin băuturi craft premium și bine gândite și a reușit să transforme romul alb, băutură spirtoasă exotică, fără tradiție locală, într-un produs Made in Romania, integrând note autohtone și evidențiindu-l ca un produs de circulație internațională.

            “Comenzile erau luate de dinainte ca noi să avem romul îmbuteliat. Lotul de lansare vândut într-un timp record. Am mai avut nevoie de aproape 4 luni să putem produce un lot nou.” a transmis Alexandru Haită, fondatorul Distileriei Măgura Zamfirei

            Distileria Măgura Zamfirei și WAY continuă pe acest trend de succes și anunță că lucrează la o serie de produse noi, care vor fi lansate în cel mai scurt timp.

Source