Cu Optimall SMIS, înțelegem inventarierea stocurilor de active fixe ale unor instituții publice ca un proces cât mai intuitiv și ușor, reușind o îmbunătățire privind acuratețea, eficiența și promptitudinea tuturor obiectelor de inventar, precum și a mijloacelor fixe. Aplicația Optimall SMIS le permite autorităților publice o gestionare cât mai securizată și eficientă inventarierea patrimoniului prin urmărirea tuturor modificărilor și produce o generare a rapoartelor în cadrul acestui software.

Acest tip de aplicație constituie alegerea potrivită datorită modurilor eficace și cât mai fiabile ce duc la inventarierea patrimoniului în cadrul unor instituții publice. În ziua de astăzi, există o confruntare cât mai mare cu o mulțime de probleme întâmpinate de către instituțiile publice atunci când vine vorba de inventarul și managementul patrimoniului, iar cu ajutorul acestui software, aceste activități pot fi realizate cu succes în timp util.

În zilele noastre, digitalizarea unei afaceri este deja o necesitate, nu doar o opțiune. De aceea, AROBS susține automatizarea proceselor din companii și cu soluția Optimall SFA, dar și alte soluții eficiente.

Aplicația poate fi integrată în orice sistem de gestiune?

Optimal SMIS reprezintă aplicația software care a fost concepută pentru activitățile de inventariere a patrimoniului, dar totodată și pentru gestionarea sau optimizarea proceselor din anumite organizații ori corporații. Acest fapt oferă un ajutor întreprinderilor de a lua decizii în situații cu care se confruntă privind alocarea ori achiziționarea unor produse, prin reducerea costurilor fără a fi nevoie de un timp mai îndelungat pentru gestionarea proceselor de inventar. 

O astfel de aplicație este foarte bine integrată, fiind creată pentru a ține pasul cu legislația aflată în vigoare. Optimall SMIS permite crearea și alocarea tuturor listelor de inventariere a tuturor utilizatorilor privind validarea sau exportarea acestor rapoarte de inventar, setarea unor drepturi sau restricții cu privire la anumiți utilizatori în cadrul unor primării, prefecturi, consilii județene, instituții de sănătate, direcții deconcentrate, misiuni naționale și internaționale, unități de învățământ, precum și ONG-uri cât mai diversificate.

Cum poate fi personalizată aplicația pentru nevoile tale?

Cu Optimall SMIS instituția ta are acces la o aplicație concepută care poate fi personalizată pentru a răspunde nevoilor specifice ale tuturor instituțiilor publice, indiferent de natura acestora. Software-ul oferă oportunitatea instituțiilor publice de a urmări datele din tot sistemul de gestiune într-un timp cât mai real și poate ușura crearea unor rapoarte și grafice într-un stil personalizat instituției publice. Mai mult, Optimall SMIS dispune de o mulțime de funcții, printre care amintim crearea listelor de inventar sau setarea drepturilor de utilizare.

Cu ajutorul utilizării aplicației Optimall SMIS, instituțiile publice își pot îndeplini activitățile necesare desfășurării lor într-un mod cât mai eficient.

Source