Această academie presupune un program de întâlniri săptămânale online între participanți și mentori – angajații Cegeka România-, unde studenții vor avea oportunitatea să învețe direct de la aceștia noțiuni de programare în limbajele Java și .Net. Persoanele interesate pot aplica la [email protected] trimițând CV-ul și scrisoarea de intenție, ambele în limba engleză, până pe 15 februarie. 
Cegeka Academy, pe lângă noțiunile tehnice, le oferă participanților ghidare și orientare în carieră, oferită de către specialiștii în resurse umane ai companiei. Astfel, ei vor afla mai multe despre alcătuirea unui CV de succes, despre cum pot să își evidențieze abilitățile tehnice și despre cum să se pregătească pentru un interviu. La finalul programului, participanții implicați activ vor avea ocazia să devină parte din echipa Cegeka.
“La Cegeka Romania investim în educația elevilor și a studenților și suntem preocupați de dezvoltarea lor, atât pe plan tehnic, Cegeka fiind o companie IT, cât și în planul abilitaților de comunicare, public speaking, managementului timpului sau al task-urilor. În cadrul acestui program, ne dorim să întâlnim tineri dornici să învețe de la profesioniști Java și .Net, care, la final de program, pot avea opțiunea să rămână alături de noi”, declară Andra Antonescu, HR Director, Cegeka România.
”Ne dorim să atragem cât mai mulți tineri cu potențial în domeniul IT, dornici să dobândească cunoștinte practice și care vor să devina specialiști în Java și .Net. Tocmai pentru a le asigura o perspectiva mai largă asupra business-ului, participanții vor face cunoștință prin intermediul mentorilor, cu provocările unei companii de IT. Dezvoltarea profesională a acestora este o prioritate pentru Cegeka”, spune Ovidiu Pinghioiu, Director Applications – Profit Center, Cegeka România.

Source