Éric Dussert vine la Bookfest București pentru lansarea romanului „Voiaje în Caleidoscop”
Éric Dussert va fi prezent la evenimentul de lansare al cărții Voiaje în Caleidoscop din cadrul Bookfest București, sâmbătă 4 iunie 2022, începând cu ora 13.30.
Scriitor, editor și critic literar francez, Éric Dussert (n.1967) se dedică cu mult spirit de aventură căutării de comori literare: opere neglijate, pe nedrept ignorate sau îngropate în timpuri trecute. În 2013, a oferit o primă antologie a descoperirilor în volumul cu titlul „Une forêt cachée. 159 portraits d’écrivains oubliés“. Cei 156 de autori francezi portretizați sunt la prima întâlnire cu publicul zilelor noastre deoarece cărțile lor mai figureaza astăzi doar în unele colecții speciale (ale câtorva biblioteci) – sau doar ca mențiuni în câte un catalog, în câte o cronică din jurnalele vremurilor apuse.
În 2018 a continuat acest omagiu adus Nerecunoscuților, scoțând din uitare 136 de scriitoare, „femmes de lettres”, trecute cu vederea sau doar nebăgate în seama. Acest demers de recunoaștere a devenit inevitabil feminist în urma ușoarei nedumeriri «De ce au fost ignorati acesti scriitori» cu evidentul răspuns «pentru ca au fost femei», la care se adăuga o întreagă galerie de „faux-pas”-uri: unele erau implicate în relații safice sau lesbiene, altele purtau pantaloni (purtarea pantalonilor de către femei a fost ilegală in Franța pînă în anul 2013, cand legea respectivă a fost abrogată). Se regăsesac acum reunite de Dussert în „Cachées par la forêt. 136 portraits de femmes de lettres oubliées”.
Eric Dussert continuă să își prezinte intr-un mod inventiv lecturile și cercetările literare, cronicile sale sunt adesea creatii cu iz beletristic ce iau ca subiect literatura – „Les 1001 vies des livres”, „Du corps à l’ouvrage: Les mots du livre” inclusiv în articolele de pe blogul său – „L’Alamblog”.
Despre „Voiaje in caleidoscop”, Éric Dussert spune că inițial i-a atras atenția prețul cărții, în catalogul unui anticar parizian. Prețul incredibil de mare pentru o carte atât de mică, l-a făcut curios să cerceteze dacă acest roman mai are și alte calități pe lângă evidenta raritate. A fost o re-descoperire a autoarei Irène Hillel-Erlanger, despre care Éric va scrie în detaliu atât în cele două volume dedicate „uitaților”, cât și în numeroase articole în reviste literare. „Figură a Parisului ezoteric din perioada Belle Époque, frumoasa Irène Hillel-Erlanger a agitat spiritele cu acest roman învăluit în mister. Pentru profani, Voiaje în Caleidoscop este un roman scurt și intens, foarte fidel stilului anilor 1920, dornic să uimească și să frapeze. Scrierea romanului coincide cu începuturile artei cinematografice. Autoarea este o poetă apropiată de cercurile suprarealiştilor, sub pseudonimul Claude Lorrey și va deveni ulterior scenarista regizoarei Germaine Dulac, cu care fondează casa de producţie DH în 1916.Semnalată de Aragon în revista Literatura în 1919 și de misteriosul Fulcanelli (pseudonim al lui Jean-Julien Champagne, celebru autor al Misterului catedralelor și, mai prozaic, director al Gaz de Paris) – cartea sa a devenit o referință clasică a literaturii ezoterice. Reprezintă totodată și o curioasă tentativă de roman în stil cubist și în cheie ocultă, ce oferă o perspectivă avizată asupra relației dintre Eugène Canseliet – cel care a impus probabil distrugerea cărții – și maestrul acestuia, Fulcanelli.” scrie Éric Dussert.
Răspunzând invitației lansată de Editura Alchimică Ezoterică Fundamentală, Éric Dussert va fi prezent la București pentru evenimentul de lansare al ediției în limba româna a romanului Voiaje în Caleidoscop de Irène Hillel-Erlanger. Evenimentul intitulat „Alchimie literară în romanul dadaist” se bucură și de participarea scriitoarei Viorica Răduță – care a descoperit cu plăcere procedeele anamorfotice aplicate „intervalului” în acest roman, și este moderat de Ioana Căpraru, coordonator editorial. Lansarea va avea loc sâmbătă 4 iunie 2022, începând cu ora 13.30, în Cafeneaua Literară din cadrul Bookfest București.
Străbunicii (și bunicii) bucureșteni ai fondatorului Festivalului de Film de la Cannes
Philippe Erlanger a fost fiul compozitorului Camille Erlanger (1863-1919) și al Irènei (1878-1920), descendentă a familiilor Camondo (linia maternă) și Hillel-Manoach (pe linie paternă). Ambii au fost evrei ne-practicanți. După divorțul lor, Phillipe a fost crescut de către mamă.
Discipolă a lui Fulcanelli, mama lui Philippe – Irène Hillel-Erlanger este una dintre rarele femei adept care au lăsat o urmă scrisă a operei lor. Inițiată a artei sacre, Irene a fost o creatoare de Bine și de Frumos și o curajoasă exploratoare a creației intelectuale de avangardă.
O căutătoare sinceră a Înțelepciunii, evreică sefardă, Berthe Rebecca Alice Irène Hillel-Manoach (căsătorită Erlanger) este fiica lui Isaac Hillel-Manoach care împreună cu fratele său Emanuel (unchiul Irenei) au folosit o parte din averea familiei pentru a înființa în România, în anul 1890, Fondul Hillel în beneficiul Universității București. Acest fond a fost folosit exclusiv de Universitatea București, pentru a acorda burse și premii studenților români. Fondul a avut inițial un capital de 100.000 majorat ulterior la 270.00 de lei de aur. Tatăl celor doi, Eliezer (Lazare) Hillel-Manoach (1797 – 1862) – bunicul Irenei, bancher și filantrop, a fost unul dintre cei mai importanți creditori ai statului român (împrumuturile acordate de el constituie 78% din împrumuturile contractate de stat în anul 1836) cunoscut și ca finanțator al revoluției de la 1848.
Erudiția, tradiția mecenatului și spiritul filantropic sunt adevăratele moșteniri ale familiei.
Philippe Erlanger a studiat la Paris, obținând trei diplome: în Litere, Drept și Științe Politice. A fost secretar general (1930-1938) apoi director (1938) al Asociației Franceze pentru Acțiune Artistică, funcție pe care a deținut-o până în 1968. A fost șef al departamentului de schimb artistic la Ministerul Afacerilor Externe (1946-1968) cu titlul de ministru plenipotențiar, înalt funcționar public detașat la mai multe ministere și inspector general la Ministerul Educației Naționale (1960-1967). Străduindu-se să promoveze arta franceză în străinătate și arta străină în Franța, a organizat numeroase expoziții și turnee teatrale (Louis Jouvet, Jean-Louis Barrault, Jean Vilar etc.).
În 1939, Philippe Erlanger a susținut decizia guvernului francez de a nu mai participa la Festivalul de Film de la Veneția, ci de a organiza un festival propriu la Biarritz, Cannes sau Nisa. El a avut ideea Festivalului de Film de la Cannes în 1939, ca reacție la dizgrația cu care s-a acoperit Festivalul de Film de la Veneția, ce a răsplătit, în 1938, documentarul de influență nazistă al regizoarei Leni Riefenstahl „Zeii stadionului”, dar și legat de un film supervizat de fiul lui Mussolini. Prezent la Veneția, el va anunța lansarea unei inițiative concurente, cu aprobarea superiorului său, dl Jean Zay, ministrul Instrucțiunii Publice și Artelor Plastice. Orașul Cannes, cunoscut pentru farmecul și strălucirea soarelui, este ales să găzduiască festivalul de film. Prim delegat general al festivalului (1946-1951), Philippe Erlanger a fost și membru al juriului în 1953 și 1954. Dând dovadă de diplomație, în 1956 a scos din selecția festivalului de la Cannes filmul Nuit et Brouillard de Alain Resnais – pentru a nu jigni Germania Federală. A rămas președinte de onoare al Festivalului de Film de la Cannes până la moartea sa în 1987.
În Bucureștiul interbelic, Strada Frații Hillel din zona Parcului Radorin (actuala stradă Vasile Toneanu) a amintit în mod simbolic de vocația de deschizători de drumuri a familiei.