„ACTIVE – Accelerarea Capacităţii Tinerilor de Implicare în Viaţa Economică” : POCU/908/1/3/150461

S.C. INTRATEST S.A. în parteneriat cu S.C. EUROPROJECT PARTNER S.R.L. și ASOCIATIA BRAHMA implementeaza proiectul „ACTIVE – Accelerarea Capacităţii Tinerilor de Implicare în Viaţa Economică – POCU/908/1/3/150461, proiectul urmand a se desfasura in regiunile Sud-Est si Sud-Muntenia, pe o perioada de 24 luni calendaristice, respectiv 01.01.2022 – 31.12.2023.

Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritara 1 „Iniţiativa locuri de muncă pentru tineri” Prioritatea De Investii 8.ii.

Valoarea totala a contractului de finantare este de 19.491.741,03 lei din care finantare nerambursabila totala este de 18.983.209,15 lei, iar valoarea totala a ajutorului de stat este de 4.387.590,00 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui complex de măsuri şi acţiuni concrete privind îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale relevante pentru piaţa muncii pentru 600 de tineri NEETs B, C şi D, stimularea ocupării sustenabile pe piaţa muncii a 1.060 de tineri NEETs A, B, C şi D, ocuparea efectivă a 460 de tineri NEETs și stimularea demarării unei activităţi independente pentru 36 de tineri NEETs A cu valenţe antreprenoriale finanţaţi cu subvenţii (micro-grant-uri) de 25.000 Euro/subvenţie.

Totodata prin proiect se vor dezvolta 3 Centre de Resurse şi Servicii ce vin în sprijinul tinerilor NEETs pentru valorificarea, transferabilitatea, scalabilitatea şi continuarea sustenabilă a rezultatelor pozitive, parteneriatelor şi bunelor practici privind promovarea unei ocupări durabile şi de calitate a forţei de muncă şi integrarea consolidată pe piaţa muncii a tinerilor NEETs.

În cadrul proiectului se va derula un program de mediere pe piaţa muncii, un program de formare profesională și unul de antreprenoriat. Programul de mediere pe piaţa muncii vizează ocuparea efectiva a 460 de tineri NEETs A, B, C şi D prin metode, tehnici şi instrumente de căutare locuri de muncă testate şi validate în raport cu piaţa muncii din România. Prin programul de formare profesională, 600 de tineri NEETs B, C şi D din grupul ţintă vor participa la cursuri de iniţiere, specializare şi calificare personalizate pentru nevoile specifice ale acestora şi adaptate la cerinţele pieţei muncii. Programul de antreprenoriat sprijină 36 de tineri NEETs A în deschiderea unei afaceri prin acordarea a 36 de subvenţii (micro-grant-uri) de 25.000 de euro/subvenţie în baza unei proceduri obiective şi echidistante de evaluare şi selectare prin concurs transparent şi nediscriminatoriu, în urma unui curs de competenţe antreprenoriale organizat pentru 112 tineri NEETs A, oferirea de servicii personalizate de consiliere, consultanţă şi mentorat pentru pregătirea implementării planurilor de afacere selectate, sprijin în înfiinţarea entităţilor sprijinite şi monitorizarea funcţionării conforme a entităţilor nou înfiinţate. De asemenea, se va asigura acompaniamentul tinerilor NEETs C şi D în vederea menţinerii acestora pe piaţa muncii prin decontarea cheltuielilor aferente serviciilor de creşă şi/sau after-school pentru copiii a 90 de tineri NEETs din grupul ţintă ocupaţi pe piaţa muncii în vederea asigurării suportului de natură financiară şi de natură a disponibilităţii de timp necesare activării durabile pe piaţa muncii şi prin îndrumare pe parcursul procesului de integrare socio-profesională.

Grupul tinta al proiectului este format din 1.060 persoane, fiind reprezentant exclusiv din tineri NEETs A, B, C şi D, cu accent pe cei din mediul rural (minim 318 persoane, 30%) şi pe cei aparţinând minorităţii roma (minim 212 persoane, 20%), care îndeplinesc simultan următoarele criterii:

• Au domiciliul/reşedinţa într-una din localităţile din regiunile Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) sau Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman);

• Au vârsta cuprinsă între 16-29 ani;

• Nu sunt ocupaţi pe piaţa muncii;

• Nu urmează nicio formă de educaţie sau formare;

• Sunt înregistraţi, informaţi, consiliaţi şi profilaţi în prealabil de către SPO din regiunile vizate;

• Nu au beneficiat de finanţare prin alte proiecte finanţate prin POCU, care vizează aceleaşi tipuri de activităţi;

• Sunt de acord cu utilizarea/prelucrarea datelor lor cu caracter personal în toate fazele de implementare din proiect.

Date de contact:

Intratest SA

Adresa: Bd.Octavian Goga, nr.4, bl M26, sc.3, et.4, ap.60, sector 3, Bucuresti

Email: [email protected]

Telefon: 073584418

Source