Ceea ce nu înseamnă că nu se vor putea achiziționa în continuare bilete, în vederea vizitării în această săptămână extra, astfel că toți iubitorii de artă întârziați, ce au lipsit din oraș ori nu au reușit să își organizeze agenda încât să viziteze Pavilionul anual, sunt încurajați să nu rateze această a 8-a ediție, probabil cea mai spațioasă dintre toate de până azi – și probabil ultimul eveniment de artă din acest an – raportat la contextul pandemic. Muzeul temporar Art Safari 2021 se întinde pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați și găzduiește 800 de opere de artă în valoare totală de peste 9 milioane de euro, în inima Capitalei, în Lipscani, la Palatul Dacia-România.

”Vizitând expozițiile dedicate pictorilor români Constantin Piliuță și Samuel Mützner din cadrul Art Safari, ne dăm seama că mai avem nevoie de timp. Mai avem nevoie de timp pentru ca lucrările lor să fie admirate de cât mai mulți vizitatori, pentru a ne da seama cât de aproape au fost pictorii români de Claude Monet și cât de importante au fost influențele altor culturi în creația plastică. Mai avem nevoie de timp și pentru a înțelege puterea artei prin prisma expoziției “Constantin Piliuță”, declară Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

”Mă bucură inclusiv faptul că Ioana Ciocan a fost decorată, la propunerea Ministerului Culturii, de către președintele Klaus Iohannis, pentru că, inclusiv acel moment este subiectul lucrării semnate de Irlo, în cadrul expoziției “Supereroi/Antieroi. Tendințe în arta contemporană românească”. Îmi doresc ca organizatorii să găsească o soluție și pentru cei care nu reușesc să ajungă la Palatul Dacia-România până pe 26 septembrie 2021”, adaugă Ministrul.

„Și în 2021, arta și-a făcut loc în inima noastră, în agenda noastră. Într-o perioadă grea, în plin val patru al pandemiei, arta a găsit căi neașteptate să ne bucure, iar numărul celor care au dorit să viziteze muzeul temporar Art Safari ne-a emoționat și ne-a depășit așteptările. Am luat decizia de a prelungi expoziția cu bucurie și determinare. Dorința noastră? Să le putem oferi șansa tuturor celor care și-au achiziționat bilete să poată vizita Pavilionul și să se bucure de artă în siguranță, în condițiile în care fluxul de vizitatori din interior este unul controlat”, a declarat Ioana Ciocan, Director Art Safari București.

 

Expozițiile prelungite de Art Safari 2021 sunt:

1. Pavilionul Muzeal: Samuel Mützner pe urmele lui Claude Monet

2. Pavilionul Central: Constantin Piliuță. Culoare de zenit

3. Pavilionul Contemporan: Superheroes/Antiheroes. Tendințe în arta contemporană românească.

Ediția Art Safari 2021 completează experiența clasică de vizitare cu Night Tours, dar și cu tururile ghidate personalizate.

 Bilete, program de vizitare și măsuri de siguranță

Evenimentul Art Safari se află sub patronajul Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București.

Biletele, abonamentele și tururile nocturne pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro, dar și la intrarea în Palatul Dacia-România (strada Lipscani 18-20).

Art Safari poate fi vizitat de marți până duminică, între 12:00 și 21:00 (ultima intrare 20:30, ieșire 21:30). Tururile nocturne (Night Tours) vor fi organizate de miercuri până duminică, începând cu ora 22:00. Vizitatorii care vor participa la Night Tours vor avea parte de tururi ghidate, art performance și muzică live cu formația Toulouse Lautrec.

Accesul fiecărui vizitator în muzeul temporar se face controlat, iar traseul de vizitare este unul tip circuit unidirecțional, fiind stabilite fluxuri de vizitare în zone expoziționale diferite. Vizitatorilor le este verificată temperatura la intrare, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces. Accesul publicului este permis numai în condițiile purtării corespunzătoare a măștii pe durata vizitei.

Art Safari, operator cultural independent care acționează pe scena de artă din România, este cunoscut îndeosebi pentru organizarea anuală a Pavilionului de Artă București, ale cărui expoziții au fost vizitate de aprox. 195.000 de persoane în cele 7 ediții de până acum. Alături de expoziţiile curatoriale, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi.

Source