„Sub deviza SUSținem CAMPIONII. Ținem SUS COMUNITATEA, Timotion va fi și anul acesta o ediție precaută, menită să asigure siguranța participanților în actualele condiții. Vom adapta Timotion după regulile în vigoare la data evenimentului. Ne propunem să facem un mic pas spre normalitate și vom organiza 6 curse, 3 necronometrate și 3 cronometrate, pentru toate nivelurile de pregătire, la care alergătorii se pot înscrie până la data de 16 mai.”, Alexandru Lorinți, coordonator Timotion VII.
Care sunt cursele de la Timotion VII?
Cursa Hamilton ”Alergăm separat, facem bine împreună”– adresată oricărui doritor de alergare, o cursă la liber unde fiecare alergător își stabilește propriul traseu. Voluntarii Timotion îi vor aștepta la Poarta de Finish amplasată în Parcul Central Anton Scudier.
Cursa Decathlon ”Pedalăm la Timotion”– adresată oricărui doritor de pedalare , o cursă la liber, fără traseu prestabilit, dar la care participanții sunt așteptați în 6 parcuri cu importanță istorică din Timișoara. La această cursă bicicliștii sunt invitați la 11 provocări și experiențe de bune practici pregătite de către Pedallez Timișoara
Cursa ”Timotion everywhere” – adresată oricărui alergător din alt oraș decât Timișoara, care dorește să se implice în proiectele comunității și alergă minim 1 km.
Cursele cronometrate vor avea anul acesta un număr limitat de locuri, cu start decalat și cronometrat.
Crosul Visma de 5 km – limitat la 300 de locuri
Crosul Akwel de 10.5 km –limitat la 200 de locuri
Semimaratonul Flexic de 21 km – limitat la 100 de locuri
Înscrierea la aceste curse este rezervată Campionilor, oameni foarte motivați, care pe lângă faptul că aleargă sau merg cu bicicleta, adună cel puțin 250 de lei din donații pentru proiectul lor de suflet.
“Ultimul an a fost unul greu pentru toate ONG-urile, proiectele și beneficiarii lor. Oamenii și companiile care au ales să se implice în comunitate ne-au demonstrat că dacă suntem solidari putem găsi soluții împreună. Ediția Timotion VII este o ediție în care, deși pandemia nu a luat sfârșit, ne propunem să „celebrăm” toți acești campioni, solidaritatea lor, modul cum au susținut și susțin în continuare comunitatea.” Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara
Cele 11 proiecte care se vor bucura de susținerea comunității sunt:
Asociația Copii și Zâne – Caietul lui Pișcoțel
Asociația Educația la Sat – Școala la Sat
Asociația Lindenfeld – Ajungem MARI și motivați!
Asociația Little People România – Cursa împotriva cancerului la Timotion VII
Asociația Micile Comori – Terapii pentru copii – Micile Comori vor să crească Mari
Asociația Oncohelp – Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic!
Asociatia Solidart – Teatru Surd – La început a fost tăcere
Asociația Verde de Banat – Respirăm verde. Împădurim culoarul Bega
Fundația de Abilitare Speranța – UnLoc de cursă lungă
Fundația Missio Link International – Există Viață După Abuz
Fundația United Way România – I-READ, I-LEARN
Mai multe informații: timotion.ro
Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați Oana Petrescu, Fundația Comunitară Timișoara, tel. 0799518728, e-mail: [email protected].